9.3 C
Bistrița
joi, martie 28, 2024

VIDEO – Turc: Pe Șincai, dublu sens pentru autobuze. Mașinile mici, doar sensul de mers spre Poșta Veche

Odată cu finalizarea lucrărilor la Linia Verde, traficul pe anumite artere se va desfășura diferit față de cum eram învățați. Pe strada Gheorghe Șincai, de pildă, autobuzele vor circula în dublu sens, iar mașinile mici, doar spre Poșta Veche.

Lucrările la Linia Verde continuă, pe diferite etape.

Cum ambele proiecte de mobilitate urbană înghit aproape 3.000 de locuri de parcare, municipalitatea a căutat diferite soluții. Prezent la As-TV, primarul Ioan Turc a explicat încă o dată de ce a dorit să facă parcare în locul Cinematografului 23 August. Dacă acest proiect „a căzut”, a explicat că a găsit o soluție excelentă pe Gheorghe Șincai.

Tot legat de Gheorghe Șincai, traficul rutier se va desfășura pe dublu sens.

Odată cu finalizarea lucrărilor la Linia Verde, pe strada Gheorghe Șincai, vor dispărea numeroase locuri de parcare. Asta pentru că vom avea piste de biciclete. Autobuzele vor circula pe dublu sens, iar mașinile mici vor circula doar pe sensul de mers Dornei – Poșta Veche. Deci autobuzele vor circula și în sens invers, dinspre Poșta Veche spre Dornei!”, a transmis primarul Ioan Turc.

Declarația integrală, în video de mai jos:

 

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. L-ați luat pe Crețu consilier, sau care e treaba?!?… Probabil e vorba de trenulețul Thomas pentru că altfel orice AUTOBUZ odată ajuns la Sugălete nu poate decât să o ia ori pe contra-sens pe Dornei, ori să întoarcă oarecum tot pe contra-sens, să înconjoare Biserica Evanghelică pe niște străduțe din ce în ce mai înguste, și asta pentru ce, ca să se audă în fiecare zi numai înjurături în centrul orașului european?!?…

  2. In legatura cu Linia Verde de transport public intre Viişoara si Unirea, cu mijloace de transport în comun cu motor electric, hibrid sau cu normă de poluare redusă, este evident că traseul trebuia reconsiderat in sensul evitării centrului istoric al orasului, unde străzile Gh. Sincai si Dornei sunt prea inguste si nu permit amenajarea unor benzi dedicate transportului public prevăzute cu alveole pentru statiile de autobuz. Prin definitie, conceptul de „Linie Verde” presupune inafara mijloacelor de transport public ecologic si implementarea unor masuri de separare a benzilor de rulare a vehiculelor de transport public in scopul cresterii vitezei de deplasare si diminuarii duratei calatoriei. Ori in situatia actuala, pe strada Gh. Sincai doar banda de pe sensul dinspre Posta veche spre Piata Centrala poate fi dedicata transportului public de calatori, in timp ce banda de pe sensul opus este comuna cu circulatia celorlalte mijloace auto, ceea ce creaza inevitabil o serie de perturbatii soldate cu prelungirea duratei de deplasare a mijloacelor de transport public. De aceea, de la Poșta veche traseul ar trebui deviat pe strada Gării până la bulevardul Republicii unde ar putea fi amenajate fără probleme benzi pentru Linia Verde de transport public, inclusiv statii de autobuz moderne de unde pasagerii pot ajunge usor in centru pe traseul pasajelor recent amenajate cu bani europeni. De asemenea din bulevardul Republicii traseul Liniei Verzi poate fi continuat in linie dreaptă pe strada 1 Decembrie si pe Calea Moldovei spre Unirea fără alte devieri . In felul acesta, pe strazile Gh. Sincai si Dornei ar putea sa ramana doar pistele de biciclete cu dublu sens, asemanatoare cu cele existente pe Bul. Independentei, care sa permita trecerea prin centrul vechi pana la Piata Petru Rares.
    Oricum ar trebui reconfigurate si sensurile giratorii de pe traseul Liniei Verzi, astfel incat sa poata fi acordata prioritate biciclistilor si pietonilor , prin configurarea unui inel interior pentru masini, altul exteriur pentru biciclisti si deasemenea treceri de pietoni cu zebra la toate iesirile din sensul giratoriu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.