9.5 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

VIDEO: Un bistrițean a ajuns la spital cu fractură la un picior după ce a căzut într-un șanț nesemnalizat, la Lamă

Un bistrițean a ajuns zilele trecute la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, după ce a căzut într-un șanț nesemnalizat de cei care lucrează în zona Lamă. Acesta a fost supus unei intervenții chirurgicale.

Un bărbat de 41 de ani din Bistrița a ajuns în data de 10 aprilie la spital, cu fracturi la un picior.

În data de 10 aprilie, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost adus un bărbat în vârstă de 41 de ani din municipiul Bistrița, prezentând fractură la oasele gambei stângi, produsă în urma unei căzături. Pacientul a fost supus unei intervenții chirurgicale și în prezent starea sa este stabilă”, au explicat pentru Bistrițeanul.ro reprezentanții SCJU Bistrița.

Se pare că bărbatul se întorcea seara de la muncă, prin spatele blocurilor, și a căzut într-un șanț nesemnalizat din zona Lamă.

După incident, cei care efectuează lucrări în zonă au semnalizat perimetrul respectiv – ne-a spus cititorul care ne-a trimis video-urile de mai jos.

Ideea e că putea să se întâmple oricui și aș vrea cu ajutorul dumneavoastră ca cei responsabili să fie trași la răspundere. Poate o să dăm o lecție pe viitor constructorilor pentru a fi mai atenți și cu gândul la siguranța noastră”, ne-a mai explicat acesta.

 

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: