6.3 C
Bistrița
vineri, aprilie 24, 2026

VIDEO: Zis și făcut! Nu au „iertat” niciun stâlp, nicio stradă, nicio uliță din sat…!

În timp ce unii se plâng că nu au bani și posibilități, primarul Paul Știr din Căianu Mic tace și face. Mai mult, refuză să accepte scuze și susține că oamenii îi aleg pe primari tocmai ca să găsească soluții acolo unde ele par imposibile:

Invitat ieri seară în emisiunea Direct în problemă, difuzată pe pagina de Facebook Bistrițeanul.ro, primarul Paul Știr a subliniat că a reușit să ducă la bun sfârșit câteva proiecte deosebite pentru locuitorii comunei pe care o administrează.

La capitolul infrastructură rutieră s-a reușit asfaltarea drumului comunal care face legătura între Dobric și Ciceu Poieni, pe o distanță de 8,3 kilometri. A fost primul proiect care a intrat la finanțare, prin PNDL 1.

Drumul era pietruit, pe alocuri era doar pământ, iar zilele acestea s-a lucrat intens, topografii și-au făcut partea lor de treabă cu măsurătorile, se amplasează acum și bornele… Iar de săptămâna viitoare se va lucra intens pentru asfaltarea altor 46 de străzi. Se vor asfalta toate străzile și ulițele din Căianu Mic, Căianu Mare, Ciceu-Poieni și Dobric”, a precizat Paul Știr.

Tânărul edil a recunoscut că nu va fi posibil să se finalizeze în acest an toate lucrările, pentru că este vorba de foarte multă muncă: „Abia anul viitor se vor finaliza lucrările, pentru că procedurile cu autorizațiile, licitația și proiectul au durat mai mult decât ne așteptam…”, a admis Paul Știr.

Finanțarea acestui proiect este asigurată: 1 milion de euro din fonduri europene și 57 de miliarde de la Ministerul Dezvoltării prin PNDL II, a mai explicat ieri seară primarul Paul Știr.

Nu au „iertat” niciun stâlp!

În august 2018 primarul din Căianu Mic promitea lămpi moderne cu led care să asigure iluminatul public în Căianu Mic, Căianu Mare, Ciceu-Poieni și Dobric. Atunci edilul explica pentru Bistrițeanul.ro că pe străzile principale vor fi amplasate leduri de 45 de wati, iar pe cele secundare – leduri de 30 de wati.

La nici un an distanță, Paul Știr poate bifa încă o investiție realizată: „Suntem pe final cu lucrările – într-o săptămână, maxim două, vom putea spune că la nivelul comunei Căianu Mic s-a implementat integral un proiect de modernizare a sistemului de iluminat public…

Lămpile moderne promise au fost aproape toate montate, iar primarul s-a asigurat că nu ratează niciun stâlp: „Mai avem doar câteva puncte în care urmează să montăm. În rest, s-au montat lămpi cu led pe fiecare stâlp, pe fiecare stradă, pe fiecare uliță – pe toate străzile principale și secundare…!”, a completat primarul.

Am urmărit cu acest proiect, în primul rând să scădem costurile cu plata curentului și să creștem siguranța cetățenilor pe timp de noapte și să sporim eficiența din punct de vedere lumino-tehnic… Aceste lămpi sunt mult mai eficiente, asigură o lumină mult mai bună”, a precizat primarul Paul Știr ieri seară, invitat în emisiunea Direct în problemă, moderată de Iulia Stupinean.

Alte detalii interesante despre activitatea primarului Paul Știr puteți afla urmărind înregistrarea video a emisiunii:

[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fbistriteanul.ro%2Fvideos%2F393086258207620%2F&show_text=0&width=560″ /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Grand Hotel Coroana caută ajutor bucătar serios: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar serios. Casa EMA caută instalator priceput, iar Flori cu Efect de WOW are nevoie de un florist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Stewo Năsăud, Clinica Sanovil, Aquabis, GB Instaplan și Crama JELNA. Oferta completă, mai jos:

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari. 

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, florist, asistent generalist, electricieni

Casa EMA angajează instalator priceput și serios, STEWO Năsăud caută Facturist, Asistent manager, Controlor calitate și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil și Aquabis, dar și la GB Instaplan, Crama JELNA sau Transmixt. Oferta completă, mai jos: