16.2 C
Bistrița
sâmbătă, mai 9, 2026

Zona în care s-a rănit bistrițeanca la ștrand, semnalizată cu un colac!

O bistrițeancă a ajuns pe masa de operație, după ce și-a făcut o tăietură adâncă în picior, la ștrand. Zona respectivă a fost semnalizată printr-un colac, până se va repara.

Un accident a avut loc duminică la ștrandul Codrișor. O femeie ar fi vrut să iasă din bazin, fără a folosi scările, moment în care și-a tăiat piciorul într-o bucată de faianță ruptă.

Rana a fost una adâncă, așa că bistrițeanca a ajuns pe masa de operație a medicilor. După două zile de ținut sub observație medicală, a fost externată. Cu piciorul pus în gips pentru trei săptămâni.

Bistrițeanca a explicat că va cere Primăriei Bistrița despăgubiri. Mai multe puteți reciti aici:

FOTO – GRAV: De la ștrand, direct pe masa de operație a chirurgilor! CE a pățit o femeie:

Deși accidentul a avut loc duminică, femeia și-a făcut cunoscută povestea abia ieri. În urma articolului publicat, zona de la ștrand, unde e bucata de faianță ruptă, a fost semnalizată…printr-un colac.

Nu vom închide ștrandul pentru acest lucru. Luni, când e ziua de mentenanță, firma va înlocui bucata de faianță ruptă. Lucrările sunt încă în garanție. Deci luni va fi înlocuită acea bucată de faianță. Până atunci, zona e semnalizată cu un colac, pentru ca să nu se mai întâmple astfel de accidente” au explicat reprezentanții municipalității.

Dacă bistrițeanca rănită va merge mai departe cu plângerile, despăgubirile vor fi în sarcina firmei care s-a ocupat de lucrările la ștrand.

Ștrandul e încă în garanție. Așa că dacă vor fi pretenții, firma care se ocupă de lucrări este cea care va trebui să dea despăgubiri, dacă se va impune” au mai spus reprezentanții municipalității.

 

UPDATE ora 17.00

Primăria municipiului Bistrița anunță că mâine, 10.07.2020 Ștrandul municipal Codrișor va fi închis în vederea realizării unor măsuri de protecție recomandate de Direcția de Sănătate publică și Oficiul pentru Prorecția Consumatorilor, ca urmare a incidentului din seara zilei de 5.07.2020. Regretăm acest incident și îi asigurăm pe cetățeni că vom face tot ceea ce este necesar pentru ca să nu ne mai confruntăm cu astfel de situații.

          Executantul lucrărilor de modernizare a Ștrandului municipal Codrișor va face pe parcursul zilei de mâine toate aceste amenajări și reparații, care se constituie în măsuri de protecție suplimentare, menite să asigure condiții optime celor care doresc să beneficieze de facilitățile oferite în această locație.

          Deschiderea Ștrandului municipal Codrișor este programată pentru ziua de sâmbătă, 11.07.2020, demers condiționat de avizul celor două instituții care au emis setul de măsuri suplimentare de protecție.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noul MG4 Urban a ajuns la RUBIN Bistrița: Tehnologie de top și autonomie record la un preț imbatabil!

Noul MG4 Urban este disponibil în România, iar bistrițenii îl pot descoperi acum și în orașul...

Eurocompozite angajează Operatori: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița la Crama Veche, Patiseria Sweet Iris, Amicii Building

Eurocompozite angajează Operatori, Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. La Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman. Patiseria SWEET  IRIS angajează cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana are nevoie de un ajutor de bucătar priceput. Oferta completă, mai jos:

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...