16.8 C
Bistrița
marți, iulie 1, 2025

Care este starea persoanelor rănite în accidentul de noaptea trecută de la Ilva Mică

Accidentul s-a produs aseară, în jurul orei 22:00. Un autoturism în care se aflau doi studenți și mama unuia dintre ei a lovit în plin o mașină în care se aflau 7 persoane, care se întorceau la Năsăud, de la o casă de rugăciune din Maieru.

Impactul a fost atât de puternic, încât unul dintre autoturisme a fost aruncat în decor, unde s-a răsturnat pe calea ferată. Detalii AICI.

Între fiarele contorsionate a rămas Andrei Muntean, un tânăr de 19 ani, care se afla pe bancheta din spate. Acesta nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decedat după mai bine de oră de aplicare a manevrelor de resuscitare. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.

Din cele 10 persoane au ajuns la spital 6, 3 dintre ele refuzând transportul la unitățile medicale. Printre cei care au scăpat fără nicio zgârietură s-a numărat și un copil de 13 ani.

Două persoane au ajuns la Spitalul Orășenesc Năsăud, iar 4 la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Mihaela Mastan, două persoane au rămas internate în secția de Ortopedie, iar alte două au fost transferate la Năsăud.

Astfel, a rămas internat un tânăr de 24 de ani care se afla în Sharanul implicat în accident, precum și mama șoferului din Seat, o femeie de 41 de ani. Tânărul are un traumatism cranio-cerebral minor și o contuzie de umăr, iar femeia o contuzie vertebrală lombară.

O femeie de 58 de ani și un bărbat de 67 și ei pasageri în Sharan au fost transferați la Spitalul Orășenesc Năsăud, rănile și leziunile lor nefiind grave.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!