Categorie: Educație




Articol

VIDEO: În sfârșit, ceva concret pentru copiii – victime ale agresiunii în școală

„Este o problemă conștentizată de mulți dintre elevi, știm că se întâmplă și că există victime... Pe coridoarele școlii vor fi afișate la fiecare etaj planuri pe care să marcați locul în care ați asistat la vreo agresiune. Nu trebuie să vă semnați sau să dați socoteală cuiva”, a precizat profesoara Dalia Chira de la Colegiul „Liviu Rebreanu”, prezentând un proiect care va încerca să-i ajute pe elevii victime ale bullying-ului în școli.

VIDEO: În sfârșit, ceva concret pentru copiii – victime ale agresiunii în școală
Articol

Doi absolvenți de liceu, beneficiarii Bursei NOSA. Cine sunt și pe cine „au bătut” la punctaj

La fiecare început de an universitar, Primăria oferă burse NOSA pentru absolvenții de liceu bistrițeni. Anul acesta, din cei 11 candidați ce și-au depus dosarele, doi au fost aleși. Aceștia sunt studenți la două universități din Cluj Napoca. Bursa Nosa se acordă începând din anul 2009. Ajutorul este de 500 lei /lună, pe toată perioada...

Doi absolvenți de liceu, beneficiarii Bursei NOSA. Cine sunt și pe cine „au bătut” la punctaj
Articol

Nu ratați AZI, în Bistrița, un tulburător spectacol de teatru document la Dacia!

„Tu ce faci când ți-e frică? ...râd, plâng, mă rog, nimic, tac...” – este una dintre tulburătoarele replici ale spectacolului Refracție – un spectacol performativ de teatru document care va fi prezentat azi, la Centrul Cultural Dacia din Bistrița. Din distribuție face parte și Eduard Dragu Sălăgean, elev al Liceului „Tudor Jarda”, pianist și autor al unor materiale document din spectacol.

Nu ratați AZI, în Bistrița, un tulburător spectacol de teatru document la Dacia!
Articol

Bistrița, mai atractivă decât Suceava pentru studenți?! Ce îi face pe tineri să stea totuși pe gânduri…

Potrivit reprezentanților Universității Tehnice, unitatea de învățământ a devenit mai atractivă până și ca Suceava, asta datorită programelor de licență și masterat inovatoare. Ar fi însă o problemă, care-i împiedică pe studenții din alte părți să vină la Bistrița… Masteratele de robotică, electronică, inginerie medicală sau inginerie electrică ce există deja sau urmează să fie...

Bistrița, mai atractivă decât Suceava pentru studenți?! Ce îi face pe tineri să stea totuși pe gânduri…
Articol

Are Bistrița ce n-a văzut Ardealul! Centru de radioterapie pentru bolnavi, care pregătește și specialiști

Județul Bistrița-Năsăud se pregătește să devină pionier în formarea specialiștilor în radioterapie chiar la locul de muncă și anume un centru de radioterapie dedicat bolnavilor din zonă. La acest proiect unic în Transilvania au pus umărul UBB, UTCN și Spitalul Județean de Urgență. Bistrița-Năsăud va avea ocazia în următorii ani să își formeze specialiștii în...

Are Bistrița ce n-a văzut Ardealul! Centru de radioterapie pentru bolnavi, care pregătește și specialiști
Articol

Seminarii, în camerele de interogatoriu! Cum își schimbă fața fostul Tribunal cu aproape 11 milioane de lei

Universitatea Tehnică a prins o finanțare de 10,8 milioane de lei, din fonduri europene, pentru reabilitarea clădirii istorice de pe Pietonalul Liviu Rebreanu, în care a funcționat Tribunalul. În fostele camere de interogatoriu și judecată vor fi amenajate săli de seminarii. Până în 2020, fostul Tribunal de pe Pietonalul Liviu Rebreanu își va schimba nu...

Seminarii, în camerele de interogatoriu! Cum își schimbă fața fostul Tribunal cu aproape 11 milioane de lei
Articol

AZI celebrăm Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești: Surprize pentru elevii din Bistrița!

Începând din 2017, pe 10 octombrie se celebrează Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești pentru a încuraja producţia agroalimentară naţională, produsele autohtone de calitate, îmbunătăţirea statutului producătorului român în lanţul alimentar scurt şi încurajarea consumului de produse locale tradiţionale. Acesta este și scopul campaniei organizate de Asociația „Produs în Bistrița-Năsăud” și Direcția pentru Agricultură Bistrița-Năsăud,...

AZI celebrăm Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești: Surprize pentru elevii din Bistrița!
Articol

VIDEO: În amintirea celor aproape 7000 de copii, femei și bărbați evrei din Bistrița-Năsăud, torturați și trimiși în lagărele morții…

Momente emoționante astăzi, la prânz, în Bistrița: ca în fiecare an, la Monumentul Deportaţilor amplasat pe strada General Grigore Bălan, în faţa Sinagogii din oraș, elevi, profesori de istorie, urmașii unor victime ale Holocaustului și autorități locale și județene au depus coroane de flori, în memoria celor aproape 7000 de copii, femei și bărbați evrei din Bistrița-Năsăud, torturați și trimiși în lagărele morții...

VIDEO: În amintirea celor aproape 7000 de copii, femei și bărbați evrei din Bistrița-Năsăud, torturați și trimiși în lagărele morții…