30.1 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 5, 2025

CUTREMUR în administrația locală! Doi șefi de instituție își vor pierde scaunele

Prezent la Bistrițeanul LIVE, Ioan Turc, președintele PNL BN a vorbit și despre ce schimbări vor fi făcute în instituțiile publice odată cu schimbarea guvernului. Cert este faptul că doi șefi de instituții își vor pierde scaunul. Pe alții în schimb îi „salvează” profesionalismul:

După ce ieri într-o conferință de presă liderul PNL BN Ioan Turc a precizat că nu este exclusă posibilitatea ca prefecții să fie schimbați chiar până la alegerile de duminică, aseară, prezent la Bistrițeanul LIVE, acesta a dezvăluit ce alte schimbări vor fi făcute în teritoriu.

Potrivit acestuia, șefii de instituții care și-au demonstrat profesionalismul vor rămâne pe funcții. Printre exemplele date se numără Mircea Chira, șeful Direcției Regionale de Statistică, Emil Scurtu de la APIA sau Ioan Bogolin de la Direcția Sanitar Veterinară.

„Cu cine să îl înlocuiească Partidul Național Liberal pe domnul Chira de la Statistică, care face statistică de când îl cunosc. Ce aș avea eu de-i reproșat de exemplu domnului Scurtu de la APIA, știind, pentru că am avut o colaborare bună în toți acești ani, la fel ca și la Registrul Comerțului și la APIA s-a stat până la miezul nopții pentru a rezolva problemele legate de plata fermierilor. Ce să îi reproșez la domnul Bogolin de la DSV, care este un medic veterinar”, a explicat liderul PNL Ioan Turc, la Bistrițeanul LIVE.

Acesta a mai spus că se vor schimba șefii unor instituții unde e important să se aplice filosofia Partidului Național Liberal. Este vorba despre Inspectoratul Școlar Județean, condus de ani buni de Camelia Tabără sau Finanțele Publice, conduse de Cristian Parasca.

„Există câteva direcții cadru care țin de politicile fundamentale pe care un guvern le promovează inclusiv la nivel de teritoriu. În materie de finanțe, de colectare a veniturilor, de politică fiscală locală, ai nevoie de specialiști care să îți îmbrățișeze filosofia partidului național liberal în materie. În ceea ce privește procesul de educație, ai nevoie de oameni care să îți îmbrățișeze filosofia din acest punct de vedere”, a completat Ioan Turc.

Emisiunea în care a fost prezent liderul PNL Ioan Turc o puteți urmări mai jos:

https://www.facebook.com/bistriteanul.ro/videos/407319713269327/

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătăți dulci, dar sănătoase, la Gelateria Aniela, în meniul fără zahăr: tarte, rulouri, batoane raw-vegane sau magiunele

Vitrinele cofetăriilor și gelateriilor sunt pline de bunătăți ce fac cu ochiul oricărui trecător. Culori, texturi...

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.