16.4 C
Bistrița
vineri, iulie 4, 2025

Ioan Turc: PNL cere, de urgență, Alertă copil, închisoare pe viață și brățări la glezne!

Liderul liberalilor bistrițeni a criticat dur, într-o conferință de presă, modul în care PSD a încurajat infracționalitatea și violența. Ioan Turc a explicat că PNL cere de urgență abrogarea recursului compensatoriu. Și au și trei propuneri legislative ce ar trebui implementate IMEDIAT.

Tot mai multe infracțiuni, și acte de violență, au loc atât la nivel local, cât și național. În acest context, liderul PNL BN, Ioan Turc, a criticat modul în care PSD a încurajat infracționalitatea și violența.

„Creșterea nivelului de violență în societate, îndeosebi asupra copiilor, ne obligă să vedem cauzele acestui fenomen. PSD a slăbit forța poliției prin subfinanțare, prin amestecul grosolan în activitatea acestei instituții și prin scoaterea din sistem a cadrelor la vârste halucinante, circa 40 de ani. Propunerea PSD pentru ministrul de interne, Daniel Chirilă, a ieșit în rezervă la vârsta de 39 de ani. PSD a tolerat corupția din sistem. Proliferarea rețelelor de exploatare sexuală a minorilor nu este posibilă fără complicitatea unor oameni importanți din poliție și din serviciile de informații. Cazul Caracal este emblematic”, a declarat liberalul.

Ioan Turc a explicat că PSD a facilitat întoarcerea pe stradă a peste 20.000 de infractori periculoși, în doar doi ani de zile. Acest lucru a fost posibil prin legea recursului compensatoriu.

În acest context, liberalul a explicat că PNL a venit cu unele solicitări urgente.

CE propune PNL – în regim de urgență:

  1. Abrogarea recursului compensatoriu – propunere depusă încă din ianuarie 2019
  2. Trei proiecte legislative:
    1. Alertă copil – reglementează implicarea cetățenilor și mass-media în efortul de căutare a copiilor dispăruți. Informațiile despre copilul dispărut vor fi trimise prin SMS pe o anumită arie de căutare și prin canalele de informare mass-media, gratuit, cu o anumită recurență; „În acest an, peste 28.000 de dispariții de copii au fost sesizate poliției”- a declarat Ioan Turc.
    2. Cu o modificare a codului penal, se propune închisoare pe viață pentru infracțiunile de omor săvârșite cu violență, îndeosebi cele asupra femeilor și copiilor
    3. Reglementarea măsurii executării la domiciliu a pedepsei prin supraveghere cu brățară electronică

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...