Municipalitatea ar putea oricând să omoare cea mai veche ființă din municipiu! Le stă în drum! La propriu!

Municipalitatea ar putea oricând să omoare cea mai veche ființă din municipiu! Le stă în drum! La propriu!

Un stejar de aproximativ 250 de ani, cea mai veche ființă din municipiu, ar putea să fie tăiat. Și asta, pentru că stă în drum! Sau mai bine zis, într-un viitor drum pe care municipalitatea vrea să-l amenajeze. „Uneori interesul public e mai important decât un copac”, a declarat viceprimarul Niculae.

În fața Hotelului Codrișor există un stejar, vechi de aproape 250 de ani.

Stejarul face parte din specia Stejar comun, având o circumferință de aproximativ 500 cm. Asta indică undeva la 250 de ani. El mai are un frate, care se află în curtea hotelului Codrișor, pe terasă. Doar că ăla deja e uscat, probabil din cauza căldurii produsă de vitrinele din jurul lui. NU știu, dar ideea e că l-am văzut încă de anul trecut că se uscă”, a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, biologul Ciprian Samoilă.

Stejarul din fața hotelului ar fi fost introdus, undeva în anii ’70, pe o listă pentru a fi denumit „monument al naturii”. Doar că s-a dizolvat comisia respectivă și recent, după multe insistențe, s-a constituit o altă comisie. Din ea fac parte specialiști de la Muzeu, Apele Române, ISU, Prefectură, dar și primari și alți diverși oameni.

Eu am propus ca și stejarul acesta să fie pus pe lista monumente ale naturii. Dar am auzit ceva zvonuri că cei de la Primăria Bistrița vor să îl taie și nu-l vor pune pe listă. Dar pun pe listă patru castani, ce se află lângă Biserica Evanghelică. Castani pe care au vrut să îi taie, până de curând. Mie unul mi se pare o prostie, să facă monument al naturii un castan. Castanii rezistă 150 de ani, maxim 200. Plus că numai în ultimii 10 ani, doi castani au distrus mașini în zona Big, acum doi ani a omorât un om în Parc. Eu i-aș tăia toți castanii, mai ales pe când deja devin scorțoși și au o anumită vârstă. Nu să-i faci monument”, a mai spus biologul.

Acesta a explicat că la fel cum a încercat să salveze cei 10 stejari tăiați din Pădurea Schullerwald, va încerca și acum să salveze acest stejar.

„E cea mai veche ființă din municipiu. Nu mai găsești nicăieri pe cineva așa vechi. Hai să zic că mai avem ceva veterani de război care au puțin peste 100 de ani. Dar acest stejar are aproape 250 de ani. Cuprinde istoria noastră. Dar uite că Primăria nu vrea să îl pună pe lista monumentelor naturii, că stă în calea fericirii lor”, a explicat Ciprian Samoilă.

Contactați de redacția Bistrițeanul.ro, reprezentanții municipalității au recunoscut că nu vor pune stejarul respectiv pe lista monumente ale naturii. Iar motivul ar fi că împiedică lucrările ce vor fi făcute în zona Codrișor.

În ședința care a fost marți s-a hotărât ca cei patru castani să fie declarați monumente ale naturii. A fost propus și stejarul să fie numit monument, dar nu-l vom declara. Asta pentru că acolo, pe viitor, vrem să facem lucrări. Momentan nu-l tăiem. Dar vrem să asfaltăm acolo. Și e chiar în drum. Dacă asfaltăm acolo, și amenajăm pe sub Codrișor, s-ar putea să îl tăiem. Ca să putem asfalta. Deci momentan nu îl tăiem. Dar nu îl putem declara monument al naturii, pentru că dacă îl declarăm, atunci câțiva metri în jurul lui nu mai ai voie să faci nimic. Și atunci automat nu mai poți trece pe lângă el și ar trebui închis traficul acolo. Îmi pare rău, că îmi plac copacii. Dar uneori, interesul public e mai important decât să păstrăm un copac. Deocamdată îl lăsăm așa. Iar când vom începe lucrările, să asfaltăm până la Podul Jelnei, peste apă, atunci vom lua o decizie cu privire la stejar. Dar de aia nu îl declarăm monument al naturii pentru că beneficiază de niște avantaje. Adică se creează o zonă în jurul lor care nu are voie să fie asfaltată, ca să poată respira. Ori acolo, dacă faci așa ceva, nu mai poți circula deloc”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, viceprimarul Bistriței, Cristian Niculae.

Ai mai mult de 3 copii și vrei mașină nouă? Statul ți-ar putea da 35.000 de lei ianuarie 25, 2020 - Pe masa senatorilor se va afla  o propunere legislativă care prevede acordarea unui ajutor de până la 35.000 de lei familiilor cu cel puțin trei copii. Ajutorul se acordă pentru achiziționarea unei mașini noi, cu cel puțin 7 locuri. Propunerea care va fi dezbătută în Senat prevede acordarea acestei finanțări de la mijlocul acestui an....
Daune uriașe de plată și pușcărie pentru un șofer de TIR care a omorât două persoane din neatenție ianuarie 25, 2020 - Un șofer de TIR de 36 de ani își va petrece următorii doi ani după gratii, după ce nu a fost atent și nu a oprit la un semafor de pe DN17, din Viișoara. În urma accidentului provocat au murit două persoane. Daunele pe care trebuie să le plătească victimelor sunt uriașe!
Știți pensionari cu venituri sub 1200 de lei și persoane cu handicap grav? AJUTAȚI-I să beneficieze de pachetele alimentare: ianuarie 25, 2020 - În Bistrița există 2000 de pensionari cu venituri sub 1200 de lei. Și 1300 de persoane cu handicap grav. Aceste categorii de persoane POT beneficia, de cinci ori pe an, de pachete cu alimente. AJUTAȚI-I să facă demersurile necesare:
FOTO/VIDEO: Iluzie, știință sau magie…?! Ultimele zile de fantastice experimente, la Bistrița ianuarie 25, 2020 - Doar astăzi și mâine vă mai puteți bucura la Bistrița de câteva experimente fantastice. Este vorba despre un concept unic în România care și-a propus să le dezvăluie copiilor, dar și adulților, ce se află în spatele magiei. Cum funcționează iluziile sau cum poți cânta la un instrument fără să-l atingi…!
Biserica Evanghelică rămâne închisă până în 2022. CE au cerut cei ce se ocupă de reabilitare: ianuarie 25, 2020 - La finele lui 2018 se închidea Biserica Evanghelică, pentru lucrări de reabilitare. Totul ar fi trebuit să dureze până undeva la mijlocul lui 2021. Dar descoperirile făcute în timpul săpăturilor au dat peste cap lucrările. Așa că responsabilii cu reabilitarea au făcut o solicitare primăriei:
Nu e de glumă! Asistenții care vor să se angajeze la Spital sunt așteptați la concurs cu manechine inteligente ianuarie 25, 2020 - Asistenții care visează la un loc de muncă la Spitalul Județean de Urgență Bistrița vor avea de trecut câteva probe draconice. Printre ele se numără și efectuarea unor manopere pe unele dintre cele mai performante manechine simulator de pe piață, achiziționate de conducerea spitalului special pentru aceste concursuri.
Nici coșarul nu mai e ce-a fost… Cum reușește un fals hornar să facă bani pe spatele unei firme de profil, cu care n-are treabă ianuarie 24, 2020 - Românul este inventiv în orice domeniu, iar acest lucru nu mai miră pe nimeni. Un bărbat care se dă coșar și susține că a fost trimis de autoritățile locale să curețe hornurile caselor, reușește, de mai bine de 2 ani, să se folosească de o firmă de profil, cu care nu are nicio treabă.
Bistrița va avea 4 stații de încărcare pentru mașinile electrice și hibride! ianuarie 24, 2020 - Municipalitatea vrea să aloce bani pentru studiul de fezabilitate privind amenajarea de stații de încărcare. Acestea ar putea fi amplasate în patru zone ale Bistriței. Fiecare ar avea câte două prize de alimentare pentru autovehiculele electrice și hibride.
ȘOCANT: Mama și fratele i-au răpit copilul! ianuarie 24, 2020 - Un caz șocant a avut loc ieri în comuna Nimigea. O femeie și fiul acesteia au fost în vizită la nepot. L-au luat și au plecat cu el, în ciuda opoziției mamei bebelușului. Oamenii legii l-au căutat cu ceasurile...
FOTO/VIDEO – Au reușit să treacă peste orgolii: S-au prins într-o simbolică Horă a Unirii, în jurul statuii lui Cuza ianuarie 24, 2020 - Ca în fiecare an, pe 24 ianuarie, în Piața Unirii din Bistrița, lângă statuia lui Alexandru Ioan Cuza, oficialități ale județului și orașului au celebrat alături de bistrițeni – Ziua Unirii Principatelor Române. În cârjă și în vârstă de 93 de ani, la ceremonie a participat și David Rodincu, un moldovean venit la Bistrița în vizită la fiica sa.
PRIORITATE: Centrele de transfuzii ar putea fi deschise și în weekend! ianuarie 24, 2020 - Autoritățile și-au propus să facă din salvarea de vieți o prioritate. Tocmai de aceea s-au alocat bani pentru modernizarea centrelor de transfuzii. Mai mult, se ia în calcul varianta ca acestea să funcționeze și în weekend.
Concediile medicale, noua „boală” de la Spitalul Județean. Ce măsuri a luat managerul Lazany ianuarie 24, 2020 - Potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, inclusiv în unitatea medicală pe care o conduce concediile medicale par să fie una dintre „bolile” care dă peste cap activitatea, mai ales că unele nu ar fi justificate. Ce măsuri a luat managerul: Prezent la Bistrițeanul Live, managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany,...
SCANDAL în Primărie: Angajații vor salarii mai mari, Crețu susține că nu sunt bani decât pentru unii! ianuarie 24, 2020 - Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local din această lună va fi un proiect privind aprobarea unor creșteri salariale. Liderul Sindicatului Salariaților a cerut mărirea TUTUROR salariilor celor din primărie. Crețu a susținut că nu există bani decât pentru unii. S-a lăsat cu scandal. AFLĂ detalii:
Peste 400 de persoane au testat pârtia, în prima zi! ianuarie 24, 2020 - La jumătatea sezonului rece, s-a deschis și Pârtia Cocoș. Ieri, peste 400 de bistrițeni au testat-o. Poate ar fi fost și mai mulți, dacă nu s-ar fi încurcat în...cartele.
Serviciul Permise, singurul cu probleme penale și fără personal destul, din Prefectură ianuarie 24, 2020 - S-ar părea că Serviciul Permise și Înmatriculări din cadrul Prefecturii Bistrița are deficit de personal. Mai mult, este singurul din subordinea instituției care se confruntă cu probleme penale. Și chiar are personal demis din această cauză.