10.4 C
Bistrița
vineri, martie 29, 2024

Primarii – obligați prin lege să doteze școlile cu pubele pentru colectarea selectivă!

Infrastructura școlară este încă Cenușăreasa de serviciu pentru mulți primari din Bistrița-Năsăud, a constatat deputatul USR Cristina Iurișniți: „Cele  20 de școli fără apă și canalizare, cu grupurile sanitare în fundul curții, sunt dovada dezinteresului primarilor pentru școli. Acum, prin lege, vor fi obligați să asigure echipamentele necesare colectării selective, pentru respectarea mediului și a igienei în școli!

Deputatul Cristina Iurișniți ar fi dorit ca și sancțiunile pentru cei care nu respectă prevederile legale pe această temă să fie mai dure: „Din păcate, înăsprirea sancțiunilor pentru primarii care nu vor respecta aceste reglementări nu a trecut nici de votul Senatului, nici de votul comisiilor din Camera Deputaților…

*****

În prezent,  România se confruntă cu o problemă de mediu profundă care generează efecte negative pe termen scurt, mediu şi lung: lipsa colectării şi reciclării selective a deşeurilor.

  1. România este pe penultimul loc în Europa, în privința reciclării. Producem anual peste 5.8 milioane tone de deșeuri, 83% dintre acestea ajung la gunoi, iar procentul de reciclare este de doar 3% dintre deșeurile colectate…!
  2. România şi-a asumat odată cu aderarea la Uniunea Europeană, o cotă de reciclare de cel puţin 50% din hârtia, metalele, sticlele şi materialele plastice provenite din deşeuri menajere.

Mai mult, România riscă sancțiuni enorme din partea Comisiei Europene, 200.000 de euro  pe zi, pentru absența colectării selective a deșeurilor. România este în pericol de infrigement ca urmare a rușinosului procent de 3% la nivelul colectării selective, procentul asumat pentru 2020 fiind de 50%.

Și fiindcă totul pornește de la educație, o societate responsabilă, propune politici publice în urma unei analize de nevoi. Este vital să educam populația, să creștem gradul de informare şi de conştientizare – consideră Cristina Iurișniți. Deputatul este convins că esențială este şi educarea  cetăţenilor cu privire la colectarea selectivă şi managementul deşeurilor.

Undă verde din Parlament pentru legea colectării selective în școli!

Peste 50 de parlamentari din tot spectrul politic au susținut transpartinic  modificarea și completarea Legii nr. 132/2010 – o inițiativă legislativă privind colectarea selectivă a deşeurilor în instituţiile publice.

Aceasta a primit undă verde din partea comisiilor raportoare de administrație și de mediu.

Un vot important pentru reglementarea colectării selective a deșeurilor în școli…”, consideră deputatul Cristina Iurișniți care subliniază că va fi modificat cadrul normativ, iar autoritățile locale sau operatorii economici vor fi obligați să se asigure că la nivelul fiecărei unități școlare din România vor exista pubele speciale pentru colectarea selectivă.

Inițiativa legislativă va avea un dublu impact: pe de o parte tinerele generații vor conștientiza și vor deprinde și dezvolta gesturi reflex și atitudini corecte în raport cu protejarea mediului înconjurător, iar pe de altă parte autoritățile locale și operatorii economici vor fi responsabilizați să respecte angajamentele asumate la nivel european.

Propunerea legislativă prevede selectarea la sursă a deşeurilor

În fiecare sală de clasă, laborator, cabinete, bibliotecă sau sală de sport ar urma să existe coşuri de gunoi colorate şi inscripţionate corespunzător pentru selectarea pe categorii a deşeurilor rezultate în urma activităţilor elevilor şi/sau profesorilor.

Finalitatea unei astfel de măsuri constă tocmai în educarea tinerelor generații pentru a conștientiza riscurile pe care poluarea le poate avea asupra mediului și inerent asupra educației pentru sănătate și mediu. Va crește astfel gradul lor de implicare în procesul de colectare selectivă a deșeurilor din școli.

Efectele imediate ale unei astfel de măsuri? Va crește implicit și rata de colectare selectivă a deșeurilor, iar efectele imediate vor duce la promovarea și conștientizarea, în rândul elevilor, familiilor acestora şi a comunității respective a importanței protejării mediului, prin respectarea unor norme europene la care ne-am angajat şi pe care nu le-am respectat până acum.

Cât ne costă colectarea selectivă în școli?

În ceea ce privește efortul bugetar, acesta este unul mic raportat la beneficiile pe care le-ar aduce implementarea prezentului proiect de lege – subliniază Cristina Iurișniți. „Dacă s-ar investi, în medie, 1000 de euro în fiecare unitate de învățământ în vederea achiziționării de pubele necesare colectării selective, impactul bugetar s-ar ridica la aproximativ 6 milioane de euro, echivalentul a 20 de zile de penalizări din partea Uniunii Europene”, avertizează deputatul USR.  

Mai mult decât atât, impactul benefic pe care acest proiect îl va avea în școlile din România va reprezenta „o investiție fundamentală în educația viitorului cetățean european responsabil, implicat civic și educat pentru o dezvoltarea durabilă a comunității sale”, concluzionează Cristina Iurișniți.

Foto @ B365.ro

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

E acel moment al anului când autovehiculul tău Mercedes-Benz are nevoie de o verificare tehnică de primăvară. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto!

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.