6.7 C
Bistrița
luni, octombrie 27, 2025

Șoferul de 19 ani implicat în accidentul din Mintiu se grăbea să ajungă la autocarul ce avea să-l ducă la muncă în străinătate

Șoferul de 19 ani implicat în accidentul de la Mintiu se grăbea să ajungă în Bistrița, de unde urma să ia un autocar spre Germania, unde-și găsise un loc de muncă. Fratele său care-l însoțea și care a și murit trebuia să aducă autoturismul înapoi în Nimigea de Jos.

Un teribil accident de circulație a avut loc azi-dimineață, între localitățile Mintiu și Nimigea. Șoferul de 19 ani al unui autoturism a pierdut controlul acestuia, după o curbă, a sărit peste un cap de pod și a plonjat într-un pârâu.

Atât Daniel, cât și Beniamin, fratele său de 21 de ani care-l însoțea, au rămas încarcerați între fiarele autoturismului, având nevoie de ajutorul pompierilor pentru a se elibera.

Echipajele medicale l-au găsit pe tânărul de 21 de ani de pe scaunul din dreapta în stop cardio-respirator și în ciuda eforturilor depuse au fost nevoite să declare decesul. Mai multe despre acest accident puteți citi AICI.

Șoferul de 19 ani a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Bistrița, pentru îngrijiri medicale suplimentare. Se pare că viața acestuia nu îi este pusă în pericol.

Tânărul de 19 ani obținuse permisul de conducere în urmă cu nici două luni. În momentul producerii accidentului, acesta se îndrepta spre Bistrița, de unde urma să ia un microbuz ce avea să-l ducă la muncă în Germania. În Bistrița îl aștepta și iubita sa, care voia să-și ia rămas bun.

Fratele său de 21 de ani îl însoțea pentru a duce mașina înapoi în Nimigea de Jos. Accidentul s-a produs, culmea, la doar câțiva kilometri de casa celor doi.

Cei doi provin dintr-o familie cu 11 frați, tatăl lor muncind ca șofer profesionist pe TIR. Tatăl celor doi a fost și cel care i-a învățat să conducă.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...

Al treilea magazin Ideal Market Partner vă așteaptă pe strada Rodnei! Produse pentru casă și masă, la prețuri decente

Ideal Market Partner, magazinul cu produse pentru casă și masă,  și-a deschis un al treilea punct....

INST-Nistor angajează ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building și INST-Nistor, unde se caută ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații și instalatori. IPROEB angajează confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. Se fac angajări și la FAN Courier, Polimed SA și Îndemânarea Construct.