9.5 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

Primarul Gabriel Lazany vrea trei benzi pe strada Șincai: se așteaptă un aviz de la poliția bistrițeană

Primarul Bistriței Gabriel Lazany vrea ca strada Șincai să aibă 3 benzi, deși Linia Verde, proiectul care a prevăzut și modernizarea acestei artere, a prevăzut doar două benzi. Potrivit edilului se așteaptă un aviz de la Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Prezent la Bistrițeanul Live, primarul Bistriței Gabriel Lazany a precizat că vrea ca strada Șincai, parte din proiectul Linia Verde, să aibă 3 benzi. Asta deși proiectul inaugurat vara aceasta prevede doar două benzi, din care doar una dedicată autoturismelor, iar cea cu sens spre strada Dornei dedicată exclusiv autobuzelor.

În formula propusă de edil, autoturismele ar urma să aibă la dispoziție două benzi, ceea ce va duce la o aerisire a traficului în zonă. Deocamdată se așteaptă un aviz din partea Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

„Am făcut demesurile necesare, am solicitat acest aviz de la Poliția Municipiului Bistrița, după ce vom primi avizul respectiv, vom face trei benzi care vor duce la fluidizarea traficului”, a declarat primarul Gabriel Lazany, pentru ziarul local Bistrițeanul.

Emisiunea la care a fost invitat primarul Gabriel Lazany, o puteți urmări mai jos:

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. In sfarsit o stire buna.Sper sa nu se transforme si aceasta strada in pietonal,desi daca se continua cu forma actuala a proiectului pt piata centrala asta se va intampla.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: