10.9 C
Bistrița
miercuri, mai 13, 2026

VIDEO: 4 motive pentru care nu ai voie să ratezi NOSA Film Festival, la Bistriţa!

„Știu că Bistrița merită un festival de film de înaltă ținută. Îmi doresc ca NOSA Film Festival să ajungă în câțiva ani la nivelul unor festivaluri recunoscute național și chiar internațional. Acest lucru depinde foarte mult și de sprijinul pe care îl acordă bistrițenii prin prezenta lor. Îmi doresc să mă întâlnesc cu cât mai mulți…”

Cuvintele de mai sus îi aparţin reputatului actor Adrian Titieni – preşedintele Nosa Film Festival (NOFF), care va debuta la Centrul Cultural Dacia, joi, 21 noiembrie.

Va fi prima ediţie care aduce în oraşul nostru peste 20 de filme și invitați de marcă din lumea cinematografiei.

Festivalul se desfășoară pe durata a patru zile, între 21 și 24 noiembrie, la Cinematograful Dacia.

După avanpremiera națională a filmului de succes „Maria, Regina României”, NOFF va fi gazda altor 4 premiere: ÎNTRE CHIN ȘI AMIN, CARDINALUL, ȘI CAII SUNT VERZI PE PEREȚI și FERICIȚI FĂCĂTORII DE PACE.

În anii ’50, conducătorii bisericii Greco-Catolice sunt arestați și închiși în penitenciarul de la Sighet. Regimul sovietic interzice existența altei biserici în afara celei ortodoxe. În fața chinurilor și unora dintre cele mai perfide mijloace de dezumanizare, alternativele sunt convertirea sau moartea. În fața torționarilor se ridică episcopul Iuliu Hossu care prin curaj și verticalitate devine o călăuză pentru ceilalți preoți.

Cardinalul prezintă o parte din viața episcopului greco-catolic Iuliu Hossu, câteva scene de la Marea Unire, dar și încercarea de a-l converti forțat în penitenciarul Sighet.

[arve url=”https://www.facebook.com/106707760790639/videos/111436066984475/” /]

Între chin și amin:  Un tânăr compozitor, Tase Caraman, proaspăt logodit, ajunge în iadul reeducării de la închisoarea Piteşti. Teribilul experiment este condus de temutul comandant Ciumău. Prin credinţă, supravieţuieste torturilor şi după eliberare compune o Odă lui Dumnezeu. Muzica o va salva pe logodnica lui, Lia…

[arve url=”https://www.youtube.com/embed/wHGdGAu3P9Q” /]

Cele patru premiere sunt doar patru motive – dar se pot găsi, cu siguranţă şi altele – care să vă convingă să nu rataţi NOSA Film Festival.

Intrarea la festival este gratuită, în limita locurilor disponibile. Invitațiile se pot procura de la ghișeul Centrului Cultural Dacia! Tot acolo va trebui să precizați care sunt filmele pe care doriți să le vizionați, astfel încât să vă poată fi alocat un loc în sală la difuzările respective.

Programul Nosa Film Festival:

Joi, 21 Noiembrie 2019

  • 14:00 – Harvy și muzeul magic 3D (sala Adrian Pintea)
  • 14:30 – Maria By Callas (sala Valeria Peter Predescu)
  • 16:00 – Breaking News (sala Adrian Pintea)
  • 16:40 – Safari (documentar) (sala Valeria Peter Predescu)
  • 18:00 – Tribul (sala Adrian Pintea)
  • 19:00 – Povești trăznite (sala Valeria Peter Predescu)
  • 20:30 – Fericiți făcătorii de pace (sala Adrian Pintea)

Vineri, 22 Noiembrie 2019

  • 14:00 – Aventuri fără pereche (sala Adrian Pintea)
  • 14:30 – Austerlitz (sala Valeria Peter Predescu)
  • 16:00 – Xenia (sala Adrian Pintea)
  • 17:30 – Moonlight (sala Valeria Peter Predescu)
  • 18:40 – Cardinalul (sala Adrian Pintea)
  • 20:00 – Nuntă în offside (sala Valeria Peter Predescu)
  • 20:30 – Femei în râzboi (sala Adrian Pintea)

Sâmbătă, 23 Noiembrie 2019

  • 13:00 – Frozen (sala Adrian Pintea)
  • 15:00 – Profesorul de vioară (sala Adrian Pintea)
  • 15:00 – Concert (sala Valeria Peter Predescu)
  • 17:30 – Între chin și amin (sala Adrian Pintea)
  • 19:40 – Alyah Dada (sala Adrian Pintea)
  • 21:30 – Caisa (sala Adrian Pintea)

Duminică, 24 Noiembrie 2019

  • 13:00 – Pe roți (sala Adrian Pintea)
  • 15:00 – Colivia, Șanțul, Farul, Excursie, Valuri (sala Valeria Peter Predescu)
  • 17:00 – Întâlnire Titieni, Sitaru și Dan Chișu (sala Adrian Pintea)
  • 17:30 – Și caii sunt verzi pe pereți (sala Adrian Pintea)
  • 20:00 – Copacul vrajbei noastre (sala Valeria Peter Predescu)
  • 21:00 – Între chin și amin (sala Adrian Pintea)

Se cuvin mulțumiri celor care sprijină acest eveniment cultural, Consiliul Județean BN, Centrul Județean pentru Cultură și, evident, actorului bistrițean Adrian Titieni, care a acceptat să fie președinte al NOFF. Doar bistrițenii pot să valideze un asemenea demers cultural prin prezența în sălile de cinematograf„, au transmis organizatorii.

Foto deschidere – Arhivă

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Physio Total, Sanovil, Gelateria Aniela și Eurocompozite! NOI locuri de muncă, în Bistrița

La terasa Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman, iar Eurocompozite caută Operatori. Patiseria SWEET  IRIS angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Dr. Katalin Silaghi se alătură echipei Clinica Skinova Bistrița!

Echipa Clinicii Skinova Bistrița, cel mai nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii din orașul nostru,...

Noul MG4 Urban a ajuns la RUBIN Bistrița: Tehnologie de top și autonomie record la un preț imbatabil!

Noul MG4 Urban este disponibil în România, iar bistrițenii îl pot descoperi acum și în orașul...