20.1 C
Bistrița
joi, iulie 9, 2026

16 elevi și 8 preșcolari vor merge la unitățile de învățământ din Bistrița-Năsăud. Unul a solicitat internat și alocație de hrană

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean, 8 preșcolari refugiați din Ucraina vor frecventa grădinițele și creșele din județ. Alți 16 elevi vor participa la cursuri în calitate de audienți. Dintre ei, unul a cerut internat și alocație de hrană, iar 3 transportul de la cazare la școală.

24 de refugiați din Ucraina vor frecventa unitățile de învățământ din județ, conform Inspectoratului Școlar Județean. Dintre aceștia, 8 sunt preșcolari și vor merge la creșă sau grădiniță și 16 elevi. Elevii vor participa în calitate de audienți.

„Din cei 16 elevi, un elev a depus solicitare pentru activități de asistență psihopedagogică și consiliere, un elev a solicitat asigurarea altor drepturi (internat și alocație de hrană) și 3 elevi au solicitat asigurarea transportului de la cazare la școala în care sunt audienți”, mai informează ISJ.

Mai mulți voluntari desfășoară diferite activități cu 32 de copii de la Tabăra Speranța din Herina, iar alți 35 de copii participă la activitățile extrașcolare organizate în cadrul Centrului educațional pentru copiii refugiaților din incinta Școlii Gimnaziale nr 4.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos: