8.9 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

CS Gloria 2018: Legendele fotbalului românesc se întorc pe Stadionul ”Jean Pădureanu” într-un meci împotriva Old Boys Gloria Bistrița

Legendele fotbalului românesc se vor întâlni cu jucătorii de valoare ai Gloriei Bistrița într-un meci programat pe 16 august. Conducerea CS Gloria 2018 anunță prezența unor nume sonore ale fotbalului românesc, pe Stadionul ”Jean Pădureanu”.

Florin Prunea, Dorinel Munteanu, Miodrag Belodedici, Marian Aliuţă și alții ca ei vor evolua pe Stadionul ”Jean Pădureanu”. Vor înfrunta Gloria de altădată, într-un meci programat pe 16 august.

Paul Cervenschi, Dan Matei, Sebi Moga, Titi Voica, Valer Săsărman, Dorel Zegrean și Toma Ivan vor juca pentru Gloria bistrițenilor.

În primul rând consider că fotbalul este pentru bistrițeni.Și avem mare nevoie ca ei să vină la stadion. Prin jocurile pe care facem vom încerca să îi aducem în număr cât mai mare alături de noi pe stadion. Pentru ei am organizat pentru 16 august un eveniment cum nu a mai fost la Bistrița până acum. Aducem echipa Legendelor, care va avea un meci împotriva Old-Boys Gloria Bistriţa. (…) Îmi doresc foarte mult ca bistriţenii să vină alături de echipă, îmi doresc ca prin jocul nostru să îi mulţumim. Susţinerea Consiliului Judeţean Bistrița-Năsăud este pentru oamenii din judeţ. Ne dorim ca pe lângă echipa de seniori, să recrutăm şi tinere talente din judeţ, pentru ca spectatorii să fie mulţumiţi că avem cât mai mulţi bistriţeni în echipa noastră”, a declarat Team managerul Paul Şomodean.

Secția de fotbal a Gloriei a fost preluată de curând de către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud. Au misiunea de a reda strălucirea noii echipe CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud:

  • Eugen V. Cosma – director CS Gloria 2018,
  • Paul Șomodean – team manager,
  • Dan Matei – antrenor principal.

Pentru moment echipa noastră va își va completa lotul, având ca scop promovarea în Liga a II-a  a Campionatului Național de Fotbal.

Primul meci oficial al Gloriei, va avea loc pe 11 august, începând cu ora 17.30, in Cupa României – faza a II-a. Adversara Gloriei va fi echipa Progresul Șomcuta Mare.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.