1.3 C
Bistrița
duminică, decembrie 14, 2025

2.400 de doze din vaccinul retras în Italia au ajuns în județ. Acestea au fost administrate deja

Potrivit directoarei DSP Anca Andrițoiu, în județul nostru au ajuns 2.400 de doze din lotul cu probleme de la Astra Zeneca. Acestea au ajuns la centrul de la SVSU și la cel din Beclean și au fost administrate deja. Nicio persoană dintre cele care au primit acest vaccin nu a semnalat reacții adverse ieșite din comun sau probleme speciale de sănătate.

Două loturi ale vaccinului AstraZeneca împotriva Covid-19 sunt cu probleme, fiind semnalate mai multe cazuri de efecte secundare severe. Unul dintre loturi a ajuns în 17 țări din UE, însă nu și în România. Agenția Europeană a Medicamentului a luat decizia de a suspenda temporar vaccinarea cu vaccinuri din loturi respectiv și a demarat o investigație.

În schimb, în România a ajuns lotul ABV 2856, în legătură cu care Italia a decis suspendarea temporară a vaccinării cu doze din lotul respectiv. Două persoane au murit la scurt timp după ce au fost vaccinate cu acest ser. Autoritățile italiene au precizat că încă nu a fost stabilită vreo legătură între administrarea acestui ser și decesul persoanelor respectiv.

Lotul retras în Italia a ajuns în mai multe județe, inclusiv Bistrița-Năsăud. Ca o măsură extremă de precauție s-a hotărât carantinarea temporară a dozelor rămase.

Potrivit directorului DSP Bistrița-Năsăud, Anca Andrițoiu, în județul nostru au ajuns 2.400 de doze din acest lot, la centrul din Beclean și la cel care funcționează în cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bistrița.

Toate au fost administrate deja, iar directorul DSP spune că nu au fost semnalate probleme deosebite. Nicio persoană care a primit serul nu a semnalat reacții adverse deosebite (exceptându-le pe cele comune) sau probleme de sănătate speciale, în urma administrării vaccinului.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.

Se fac angajări la AQUABIS: Posturi disponibile în Bistrița, Beclean, Năsăud și Bârgău

Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! NOI locuri de muncă, în Bistrița, la IPROEB, ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. Lista completă, mai jos:  

Primul floromat și pe Valea Bârgăului, de la Florăria Deny! Îl găsiți plin de buchete, non-stop, lângă Profi, în Prund!

Flori non-stop pentru toată Valea Bârgăului, începând de ieri, de la Florăria Deny, care a amplasat...