2.6 C
Bistrița
vineri, februarie 20, 2026

6 candidați râvnesc postul de director la Palatul Culturii. Surprize, printre candidați

S-a încheiat etapa de depunere a dosarelor pentru concursul de proiecte de management organizat de Primăria Bistrița pentru alegerea unui nou șef la Palatul Culturii. Surprize, printre cei care își doresc această funcție:

Reprezentanții Primăriei Bistrița au confirmat pentru Bistrițeanul.ro că este vorba despre șase dosare depuse. Totuși, relații referitoare la numele celor care își doresc această funcție nu pot fi făcute publice – deocamdată.

Publicul va putea să afle doar numărul câștigătorului, însă proba de interviu – în care candidații își vor prezenta planul de management este publică. 

Potrivit unor surse, cele şase persoane înscrise în concurs sunt jurnalistul Ciprian Moldovan (singurul care și-a anunțat public participarea încă de ieri), Gavril Țărmure, managerul Centrului Judeţean pentru Cultură, profesorul Claudiu Șular (profesor la CNLR și fost director al Liceului de Muzică „Tudor Jarda”), Ion Bradea (consilier al președintelui CJ Radu Moldovan și fost director de marketing Metropolis), dar și Mihai Berbunschi – actualul manager interimar la Palatul Culturii. Între cei care ar dori să conducă destinele instituției ar fi și tenorul Florin Ormenişan.

Până în 29 martie, proiectele de management vor fi analizate de către o Comisie de evaluare, numită prin dispoziţia primarului Ioan Turc. Din comisie fac parte secretarul general al municipiului, Floare Gaftone, Mihai Ruştişef serviciu relaţii cu publicul, Luca Toncian (pianist, asistent universitar dr. la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca), Dan Coman (scriitor, profesor la Colegiul „Liviu Rebreanu”) și Oliv Mircea, critic de artă, preşedinte al UAP, Filiala Bistriţa și curator al Galeriei Arcade 24.

Primele rezultate se vor afișa pe 30 martie. Cei nemulțumiți de acestea pot depune contestație până a doua zi, la ora 16.00. Contestațiile vor fi rezolvate pe 1 aprilie. Pe 5 aprilie este programată proba de interviu pentru cei care vor depăși etapa de selecție a dosarelor.

În 8 aprilie se vor afișa rezultatele finale. 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Revoluție digitală: împrumut online 100%, simplu și rapid, de tip CAR

WOW în piața financiară din România: primul CAR 100% online care oferă împrumuturi direct pe card. www.BaniPeCard.ro schimbă regulile...

EUROCOMPOZITE angajează muncitori, operator roboți industriali, reprezentant comercial: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

EUROCOMPOZITE angajează muncitori, operator roboți industriali și reprezentant comercial, iar TRANSMIXT Bistrița caută șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat profesional de persoane (categoria D). Noi locuri de muncă sunt disponibile la cabinetul psihologului clinician Dana Buhuțan, Policlinica MedTOTAL sau Stewo Plastic Năsăud. Oferta completă, mai jos:  

CAR Bistrița – Credit Plan – împrumuturi rapide, chiar și când alții te-au respins, la dobânzile cele mai mici din piață

Pentru accesarea unui credit de la instituțiile financiare e nevoie de bifarea multor criterii, unul fiind...