2.3 C
Bistrița
marți, martie 17, 2026

Ioan Turc: „Radu Moldovan e în campanie electorală și instigă angajații DGASPC să facă grevă”

Liderul PNL Ioan Turc a declarat într-o conferință de presă susținută astăzi că Radu Moldovan a intrat deja în campanie electorală și i-ar instiga pe angajații DGASPC să facă grevă.

Atacul lui Ioan Turc a venit pe fondul ultimelor declarații politice făcute de președintele Radu Moldovan pe tema alocărilor bugetare și a atacurilor pe care liderul județean al PSD le-a lansat la adresa Guvernului Orban.

„Domnul Radu Moldovan a intrat foarte tare în campanie electorală și mimează o profundă îngrijorare cu bugetul alocat asigurărilor sociale. Frumos, doar că, nu a fost deloc îngrijorat în 2019, atunci când guvernul PSD a transferat în sarcina primăriilor 90% din cheltuielile cu plata asistenților personali și ale persoanelor cu handicap grav și ale indemnizațiilor lunare ale acestor persoane. Înainte, raportul era invers, adică primăriile asigurau 10% și guvernul 90%, pesediștii spălându-se pe mâini de această importantă problemă socială”, a declarat Ioan Turc, în cadrul conferinței de presă de astăzi.

Potrivit celor spuse de Ioan Turc, pe execuția bugetară 2020, guvernul Orban alocă 50%  din cuantumul acestor cheltuieli, ceea ce este onorabil, arată Turc.

În aceeași ordine de idei, Turc îl acuză pe Radu Moldovan că instigă pe cei angajați în aceste instituții, respectiv DGASPC, să iasă în stradă și să facă grevă: „Radu Moldovan este îngrijorat de cu totul altceva: că va pierde președinția Consiliului Județean la alegerile din iunie și, recunosc, teama lui este justificată pentru că va pierde alegerile. Îi asigur pe toți cei din asistența socială că sistemul va continua să fie finanțat. Niciodată aceste cheltuieli nu au fost prinse la buget de la începutul anului”, susține Ioan Turc.

Mai mult, președintele PNL BN, Ioan Turc, a precizat că, la finele acestei săptămâni, va avea la București o întâlnire cu ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, pentru a lămuri această problemă.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni: NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil, BistriVET, Crama Jelna

NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan, care angajează instalatori și electricieni. Clinica Sanovil caută economist, jurist, psiholog și asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos:  

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos: