7 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Probleme la acordarea pachetelor de igienă luate pe fonduri europene. Mii de persoane ar putea rămâne fără ajutoare

POAD este un program european, aflat în subordinea prefectului. Se acordă alimente și produse de igienă persoanelor aflate în nevoi. După ce s-au trimis listele de la primării, legea a mai „creat” o categorie: persoanele dependente. Pentru acestea însă, nu ar exista șanse ca ministerul fondurilor europene să suplimenteze pachetele trimise.

Pachetele cu alimente sau produse de igienă din Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) se acordă persoanelor aflate în nevoie.

  • Conform HG 784/2018, Art. 3, beneficiarii acestor pachete acordate în cadrul POAD sunt:
    persoanele cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
  • familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • persoane aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente, definite conform prezentei hotărâri, şi în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate.

Pe perioada 2019 – 2021 sunt reglementate a fi 4 livrări cu produse de igienă și 6 cu produse alimentare.

În 8 decembrie au sosit 19.818 pachete cu produse de igienă. Deja au fost distribuite prin intermediul primăriilor, astfel că la 21 ianuarie mai existau 4500 de pachete în depozit.

Beneficiarii sunt persoane care apar pe listele primăriilor. Trebuiau date, în două tranșe. Celor din primele două categorii și apoi persoanelor dependente. Doar că dreptul persoanelor dependente de a beneficia de acest ajutor le-a fost dat ulterior estimărilor făcute de primării privind beneficiarii. Situția este cam așa: dacă sunt 13.500 de beneficiari, ar mai rămâne 6.318 pachete. Dar conform listelor de la DGASPC, în județ sunt 16.000 de persoane dependente. Aici intră în mod special persoanele cu handicap grav. Deci ar mai fi nevoie de circa încă 9.800 de pachete”, a declarat Sorin Herciu, unul dintre responsabilii cu programul POAD.

Acesta a explicat că a rugat primarii să stopeze împărțirea de pachete până la lămurirea lucrurilor. Doar că nu ar exista șanse și totul s-ar muta pe „umerii primarilor”.

Am făcut o scrisoare către ministrul fondurilor europene pentru a suplimenta cantitatea de pachete. Dar vă spun drept, că din câte am înțeles, nu ar exista șanse. Deci cel mai probabil primarii vor trebui să înceapă să redistribuie, să deblocheze aceste pachete și să le dea în limita stocurilor disponibile. Și să aleagă în funcție de situație, gravitația handicapului etc”, a mai spus Herciu.

Pachetele sosite în decembrie 2019 conțin:

• Periuță de dinți 5 buc;
• Pastă de dinți 300 ml;
• Săpun lichid 500 ml;
• Șampon copii 800 ml;
• Șampon adulți 500 ml,
• Detergent de rufe 2.700 gr.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.