Trist. Și suspect, totodată… Foarte puțini bistrițeni au fost surprinși în aceste zile, pe străzile orașului, purtând la reverul hainei mărțișoare… Poate pentru că – de năuci (sau bezmetici?!) ce suntem – am ajuns să ignorăm cu îndârjire mărțișoarele. Și puterea lor magică.
Duse sunt pe apa sâmbetei toate legendele… Nici mărțișoarele nu-și mai împrăștie puterea magică prin sufletele noastre. Nici Zilele Babei nu mai au efect în Bistriţa.
În schimb intersecţiile sunt pline de tarabe încărcate cu mărţişoare de toate felurile, culorile şi zodiile. Au apărut şi mărţişoarele de tip brăţară sau broşă, cu pietricele colorate şi sclipitoare. De mărţişoare „made in China”, pare imposibil să scăpăm…
Însă, deși situația, în ansamblul ei pare dramatică – în inima orașului parcă mai pulsează mici oaze în care se respiră firesc și ademenitor… Cine a trecut ieri pe la biblioteca CNLR a fost întâmpinat, de pildă cu un savuros măr-țișor, după cum ne-a atras atenția profesoara Monica Halaszi:
Și în piața centrală a orașului a fost târg de mărțișoare, în weekend. Cu mărțișoare tradiționale, mărțișoare podoabe – cercei, broșe sau brățări – numai bune de purtat tot anul! Mărțișoare comestibile sau cosmetice.
Și la Muzeul Județean, printre picăturile de ploaie care s-au încăpățânat să cadă în aceste zile, au putut fi admirate mărțișoare:
George Coşbuc povestea într-un eseu că poartă mărțișoare cei care știu cum să-și apropie soarele… „Printr-asta te faci prieten cu soarele, ţi-l faci binevoitor. Să-ţi dea ce-i stă în putere. Mai întâi frumuseţe ca a lui, apoi veselie şi sănătate, cinste, iubire şi curăţie de suflet…Ţăranii pun copiilor mărţişoare ca să fie curaţi ca argintul şi să nu-i scuture frigurile, iar fetele zic că-l poartă ca să nu le ardă soarele şi cine nu le poartă are să se ofilească”.
Unele legende populare afirmă că mărţişorul ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce-şi urca oile la munte.
Cu timpul, la acest şnur s-a adăugat o monedă de argint – asociată soarelui, iar mărţişorul s-a transformat într-un simbol al focului şi al luminii, deci şi al soarelui. Cu banul şnurului de mărţişor se cumpărau vin roşu, pâine şi caş proaspăt pentru ca purtătorii simbolului de primăvară să aibă faţa albă precum caşul şi rumenă precum vinul roşu.
„Cândva, credeau în puterea magică a mărţişorului. Acum nu mai cred. Cândva, oamenii credeau că o babă a urcat la munte cu 12 cojoace şi a îngheţat. Acum nu mai cred. Şi nici nu vor mai crede vreodată. Tot ce pot e să cunoască povestea. Atât…” afirma la un moment dat Irina Nicolau, fostă directoare a Muzeului Ţăranului Român de la Bucureşti, specialist în etnologie, istorie orală și muzeologie şi doctor în filologie-folclor.
Între timp, mărțișoarele au fost incluse în patrimoniul imaterial cultural al UNESCO. Taman acum, când aproape nimeni nu le mai poartă la reverul hainei…
 ce suntem – am ajuns să ignorăm cu îndârjire mărțișoarele. Și puterea lor magică.){kind=link}