12.9 C
Bistrița
luni, iunie 15, 2026

ULTIMA ORĂ: Școlile din Bistrița-Năsăud, ca toate celelalte din România, se închid de miercuri, 11 martie!

Școlile din Bistrița-Năsăud vor fi închise începând de miercuri, 11 martie. Până în 22 martie, cursurile se suspendă, au declarat cei din Comitetul Național pentru Situații de Urgență, după o ședință de aproape patru ore. Măsura ar putea fi prelungită, dacă situația o impune.

Școlile din România vor fi închise începând de miercuri, 11 martie, până în 22 martie, a anunțat în urmă cu puțin timp premierul Ludovic Orban.

Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență s-a întrunit într-o ședință astăzi, la ora 16:00,  pentru a decide măsuri suplimentare de prevenție în contextul epidemiei de coronavirus. 

Măsura a fost propusă de secretarul de stat Raed Arafat și vizează unitățile școlare publice din învățământul preșcolar (grădinițe), primar, gimnazial, liceal, post liceal și profesional.

Cursurile vor fi recuperate, a precizat ministrul Educației, însă când anume – se va stabili în funcție de evoluția epidemiei cu coronavirus. 

Inițial, Ludovic Orban, premierul interimar, declara că măsura închiderii școlilor perturbă și privează elevii în ceea ce privește derularea serviciului educațional. Este o măsură care trebuie pregătită. Puneți-vă întrebarea ce fac copiii care rămân acasă. Există în fiecare familie un membru care să îi supravegheze, dacă nu îi mai ducem la școală? Astfel de măsuri trebuie luate după o analiză serioasă. Avem ca punct de analiză din nou acest punct la discuția de astăzi. Dar nu se pot lua măsuri fără analize serioase”, declara Ludovic Orban înaintea ședinței de la ora 16:00.

Între timp, numărul cazurilor de persoane care au fost confirmate cu coronavirus în România a ajuns la 17. Ultimele două au fost anunțate astă-seară.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos: