11.8 C
Bistrița
joi, octombrie 30, 2025

Ioan Turc: N-am avut contact direct cu senatorul infectat cu coronavirus!

Liderul liberal Ioan Turc se află în autoizolare la domiciliu. Asta după ce a participat la o întâlnire unde a fost și senatorul Vergil Chițac – testat pozitiv cu COVID 19. „Nu am avut contact direct cu senatorul”, a scris Ioan Turc.

Senatorul Vergil Chițac a fost testat pozitiv cu COVID 19. În acest context, toți parlamentarii au fost testați, inclusiv liderilor liberali locali solicitându-li-se autoizolarea.

Ioan Turc, liderul PNL BN; era ieri la Cluj când a primit mesajul să se autoizoleze. Acesta a explicat că se va supune regulilor impuse. Ajuns acasă, acesta a ținut să facă unele lămuriri.

Ca urmare a participării mele la ședința Biroului Permanent Național al PNL, desfășurată în 9 martie, la București, la care a fost prezent și senatorul Vergil Chițac, diagnosticat ulterior cu coronavirus, fac următoarele precizări: Nu am avut contact direct cu senatorul Vergil Chițac, nu am dat mâna, nu am vorbit cu dânsul, iar distanța în sală a fost mare. În urma discuțiilor avute cu specialiști din DSP, am înțeles că riscul unei posibile contaminări ar fi minor, dar m-am izolat la domiciliu, iar testul va veni să clarifice situația. Sunt convins că vom depăși această provocare prin responsabilitate și solidaritate”, a scris Ioan Turc pe pagina sa de Facebook.

Rezultatele testării parlamentarilor au fost și ele negative.

Premierul desemnat Ludovic Orban a fost testat în cursul zilei pentru noul coronavirus, iar rezultatul este NEGATIV. De asemenea, miniștrii care au fost testați la Parlament au rezultate negative, au anunțat oficial autoritățile, vineri seara.

Miniștrii testați negativ sunt:

  • Victor Costache
  • Raluca Turcan
  • Nicolae Ciucă
  • Florin Cîțu
  • Virgil Popescu
  • Adrian Oros
  • Marcel Boloș
  • Marcel Vela
  • Ionuț Stroe
  • Costel Alexe
  • Bogdan Gheorghiu
  • Ion Ștefan

Pe de altă parte, ministrul interimar al muncii, Violeta Alexandru, care nu era prezentă la Parlament în momentul în care miniștrilor de mai sus li s-au prelevat probe, a mers împreună cu echipa să-și facă testul pentru Covid-19 și a anunțat, vineri seara, pe Facebook, că rezultatele au fost de asemenea negative.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Nou RMN ultraperformant cu inteligență artificială, la Sanovil

Policlinica Nouă Sanovil face un pas important în modernizarea serviciilor medicale din județ. Aici a fost achiziționat un aparat RMN de ultimă generație – General Electric SIGNA Victor 1.5 Tesla. Este un echipament de top care oferă imagini extrem de clare, investigații mai rapide și confort sporit pentru pacient.

AMICII BUILDING angajează asistent șef șantier și inginer instalații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building - compania care caută un asistent șef șantier și un inginer instașații - execuție. INST-Nistor are nevoie de ingineri construcții civile iar la IPROEB se fac angajări pentru posturile de confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. 

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...