21.3 C
Bistrița
marți, aprilie 30, 2024

VIDEO: Dr. Tiberiu Tudor – „Respectați sfatul autorităților! Protejându-vă pe voi, ne veți proteja și pe noi și pe cei din jurul vostru!”

Epidemia cu noul virus COVID-19 a pus pe jar întreaga planetă. Medicul Tiberiu Tudor a fost prezent în studioul Bistrițeanul LIVE și a vorbit despre strategiile de tratare și cum luptăm împotriva noului coronavirus. Acesta a oferit și câteva sfaturi utile care pot preveni răspândirea și infectarea cu noul coronavirus. VEZI ce recomandă medicul:

În studioul Bistrițeanul LIVE au fost invitați managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița – Gabriel Lazany și medicul primar în medicină de urgență – Tiberiu Tudor. Cei doi au vorbit despre strategia și lupta împotriva noului virus COVID-19. Întreaga discuție și răspunsurile la toate întrebările bistrițenilor pot fi urmărite în materialul video de la finalul acestui articol.

Doctorul Tiberiu Tudor a oferit și câteva recomandări pe care vă sfătuiește să le respectați pentru siguranța voastră și a celor din jur. Iată cum puteți preveni infecția cu virusul care a pus pe jar lumea întreagă:

Spălați-vă mâinile cât mai des cu putință

Spălarea și dezinfectarea mâinilor sunt acțiuni decisive pentru a preveni infecția cu noul coronavirus. Mâinile se spală cu apă caldă și săpun cel puțin 20 de secunde. În cazul în care nu există apă și săpun, puteți folosi un dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool cu concentrație de minimum 60%.

Nu vă atingeți fața cu mâinile nespălate sau nedezinfectate

Virusul poate pătrunde în corp prin ochi, nas sau gură, așa că este important să nu vă atingeți fața dacă mâinile nu sunt bine spălate sau dezinfectate.

Păstrați o distanță de minimum 2 metri față de alte persoane

Păstrați o distanță semnificativă, de 2 metri, față de celelalte persoane pe care le întâlniți. În cazul în care vă aflați în transportul în comun încercați să NU stați față în față cu alte persoane. De asemenea, mențineți o distanță de cel puțin doi metri față de persoanele care strănută, tușesc sau cărora le curge nasul. Atunci când cineva tușește sau strănută, picăturile de salivă care conțin virusul, vă pot atinge și vă pot transmite boala.

Nu creați o criză din ieșitul la cumpărături

Prevenția este cea mai bună armă în combaterea infectării cu noul coronavirus. Astfel, rămâneți în casă cât mai mult posibil și ieșiți strict pentru cumpărături. Cumpărați alimente și dezinfectanți cumpătat, atât cât folosiți. Nu goliți rafturile magazinelor, au nevoie și alții!

Mâncați cât mai săntos

Protejați persoanele în vârstă

Evitați, cu prioritate, expunerea persoanelor în vârstă (peste 65 de ani) și a celor cu imunitate scăzută sau boli asociate către alte persoane cu simptome de gripă sau răceală, în zone aglomerate sau zone cu trafic intens de persoane. În acest sens, tinerii pot face cumpărăturile pentru persoanele vârstnice în așa fel încât aceștia să fie expuși cât mai puțin cu putință (prin ieșiri repetate în spații aglomerate).

Fiți cinstiți, calmi și nu intrați în panică

Fiți cinstiți și spuneți dacă ați călătorit sau ați intrat în contact cu persoane care au călătorit în zone considerate galbene sau roșii. Statul român ia toate măsurile necesare combaterii și tratamentului acestui virus. Orice informație cu privire la evoluția și schimbarea situației actuale va fi anunțată de autorități.

Urmăriți doar informațiile oficiale

În acest moment în mediul online se găsesc o mulțime de informații false sau fără nici o relevanță cu privire la situația actuală din România. Urmăriți doar informațiile oficiale furnizate de Ministerul Sănătății, Departamentul pentru Situații de Urgență, Ministerul Afacerilor Interne, Instituția Prefectului.

„Nu ne mai agresați pe noi ca personal medical atunci când veniți la Urgență și încercăm să vă explicăm elementele de siguranță pe care trebuie să le respectați. La nivel de serviciu de urgență noi încă permitem ca pacienții să fie însoțiți de aparținători. Recomand ca în acest moment să vină un singur aparținător cu fiecare pacient ca să putem păstra legătura, să știe în ce secție va fi internat pacientul, dar după aceea, după ce li se fac recomandările și lasă numărul de contact, îi rog să părăsească spitalul tocmai pentru a întări elementele de siguranță. Respectați sfatul autorităților pentru că doar protejându-vă în primul rând pe voi, ne veți proteja și pe noi și pe cei din jurul vostru!, a mai spus doctorul Tiberiu Tudor.

Întreaga emisiune poate fi urmărită mai jos:

https://www.facebook.com/bistriteanul.ro/videos/899894767098305/

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: