25.1 C
Bistrița
miercuri, mai 27, 2026

Încă 30.000 lei pentru Spitalul Județean, donație din partea companiei bistrițene DATACOR! Toți banii merg pentru a susține lupta împotriva COVID – 19

Companiile locale intervin în susținerea Spitalului Județean de Urgență Bistrița cu bani care să ajute unitatea medicală în lupta cu coronavirusul. Ultimul gest a venit din partea companiei Datacor:

“Acest gest e absolut firesc, am urmat exemplul oferit de alte companii mari. Este un gest de solidaritate și de recunoștință față de comunitatea în care trăim. Sper ca și alte companii să ne urmeze exemplul și sa sprijine SJUB in aceasta perioada dificila”, a declarat Bogdan Bilegan, CEO Datacor, pentru Bistrițeanul.ro.

De cealaltă parte, Gabriel Lazany, directorul Spitalului Județean de Urgență Bistrița spune că toți bani pe care companiile locale îi donează în aceste zile în conturile spitalului, sunt alocați exclusiv cheltuielilor pentru lupta împotriva COVID 19. “Mai avem nevoie de măști, consider că stocul pe care îl avem acum, de 20.000 de bucăți, este insuficient și mai vreau să cumpărăm, să nu avem emoții, o să avem nevoie de kituri pentru testarea cu noul aparat cumpărat de spital pentru testarea suspecților de coronavirus, mai avem nevoie de combinezoane. Avem, dar nu știm la ce să ne așteptăm și eu vreau să mă asigur că nu vom sta cu emoții. Le mulțumesc tuturor celor care ne vin în ajutor. Sunt impresionat de această mobilizare din partea companiilor locale”, a conchis Lazany.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO – NOU la HARDFERO Bistrița: ferestre și uși Premium, balustrade de sticlă, plus jaluzele plisee

HARDFERO Bistrița - magazinul vostru de încredere pentru accesorii și feronerie pentru uși și geamuri termopan,...

Policlinica MED TOTAL: De la screening dermatologic la intervenții estetice și reconstructive

Dermatita sau acneea vă dau bătăi de cap sau doriți să spuneți adio ridurilor de expresie,...

Se fac angajări la Eurocompozite, Physio Total, GB Instaplan: Se caută operatori, fizioterapeut, electricieni

NOI locuri de muncă sunt disponibile la Physio Total, care angajează fizioterapeut și maseur. Eurocompozite caută operatori, iar GB Instaplan are nevoie de electricieni și instalatori. Clinica SANOVIL angajează asistent medical și fiziokinetoterapeut. Oferta completă, mai jos: