15.9 C
Bistrița
luni, mai 11, 2026

Viziere pentru Ambulanță, medici de familie și polițiști!

300 de viziere au fost împărțite astăzi celor de la Serviciul Județean de Ambulanță, medicilor de familie și polițiștilor de șeful liberalilor bistrițeni, Ioan Turc, și de cei care le-au confecționat la comandă, de urgență, firma Linul&Gymi din Bistrița, care se ocupă cu confecționarea prelatelor pentru terase, TIR-uri, camioane, etc. Polițiștii au mai primit și paravane de protecție pentru mașinile de intervenție.

Dotarea deficitară a echipelor de intervenție de la Ambulanță și ale Inspectoratului Județean de Poliție, dar și a medicilor de familie, i-a făcut pe cei de la Linul&Gymi SRL să răspundă pozitiv solicitării liderului PNL BN, Ioan Turc, de a confecționa câteva sute de viziere care să le fie donate. Astăzi, primele 300 de viziere au fost împărțite de Ioan Turc și Robert Linul la Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud (100 buc.), alte 100 au fost date medicilor de familie, iar 100 de viziere au ajuns la polițiștii din IPJ BN. Pentru aceștia din urmă, mai exact pentru mașinile de pe echipajele de intervenție au fost montate duoă paravane despărțitoare, de protecție, în mașinile de intervenție și, în funcție de nevoi, se vor monta și altele.

„Astăzi, împreună cu domnul președinte al PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, am donat câte 100 de viziere personalului medical al Serviciului de Ambulanță, medicilor de familie și polițiștilor bistrițeni. O să continuăm ajutorul necesar cu acest tip de echipament pentru protecția oamenilor aflați în prima linie a luptei împotriva pandemiei de corona virus. Și o să continuăm să ajutăm!”, a declarat Robert Linul pentru Bistriteanul.ro.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Physio Total, Sanovil, Gelateria Aniela și Eurocompozite! NOI locuri de muncă, în Bistrița

La terasa Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman, iar Eurocompozite caută Operatori. Patiseria SWEET  IRIS angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Dr. Katalin Silaghi se alătură echipei Clinica Skinova Bistrița!

Echipa Clinicii Skinova Bistrița, cel mai nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii din orașul nostru,...

Noul MG4 Urban a ajuns la RUBIN Bistrița: Tehnologie de top și autonomie record la un preț imbatabil!

Noul MG4 Urban este disponibil în România, iar bistrițenii îl pot descoperi acum și în orașul...