15 C
Bistrița
joi, iulie 30, 2026

Reteag, zona cu cei mai mulți infectați! O parte a comunei ar putea intra în carantină totală!

Cea mai afectată comunitate de COVID-19, din județul nostru, e comuna Petru Rareș. Prefectul a explicat că s-au luat măsuri suplimentare. Totodată, ar exista șansa ca o parte a comunei să intre în carantină totală.

În urma întâlnirilor religioase organizate ilegal, cea mai afectată zonă a județului nostru este comuna Petru Rareș.

„Deci e vorba de un pastor din Suceava care a venit și ne-a infectat două localități. La Reteag și la Șintereag. Cea mai afectată comună, cu cei mai mulți infectați, e comuna Petru Rareș. Tocmai de aceea acolo am înăsprit măsurile. Am trimis armata și sunt prezenți și polițiștii și jandarmii. Am luat măsuri suplimentare”, a explicat prefectul Stelian Dolha în cadrul unei conferințe de presă.

De asemena, măsuri suplimentare s-au luat și în Pinticu Tecii, după cazul bărbatului decedat, a cărui rezultat pozitiv COVID-19 a venit la o zi distanță după deces. Prefectul a mai subliniat și faptul că nu e exclusă posibilitatea ca o parte a comunei Petru Rareș să intre în carantină totală.

Nu e vorba de toată comuna. E vorba de Poienile Reteagului. Aici sunt cei infectați și cu risc. Vom vedea, în funcție de evoluție, ce vom decide. Dar dacă se vor înmulți cazurile, se poate ca zona Poienile Reteagului să fie pusă în carantină totală”, a concluzionat Stelian Dolha.

Vă reamintim că în județul nostru avem 70 de persoane care au fost depistate pozitiv. Dintre acestea, 6 au decedat și 8 s-au vindecat.

Totodată, în urma întâlnirilor religioase organizate ilegal, două persoane care au participat la aceste întâlniri, și care au fost depistate pozitiv cu COVID-19, au decedat.

 

FOTO- Monitoruldecluj

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: