2.6 C
Bistrița
marți, ianuarie 27, 2026

Au vrut în izolare la oraș, dar au fost amendați!

Ordonanțele Militare îți permit să stai „în izolare” și la o altă adresă, nu neapărat la cea de domiciliu. Doar că, o familie ce a vrut să stea „la oraș” pe perioada stării de urgență, a fost amendată! CE i-a supărat pe „vecini”:

Pe perioada stării de urgență, oamenii trebuie să stea cât mai mult în case. Nicio ordonanță nu împiedică cetățenii să stea la altă locuință, diferită de cea de domiciliu.

O familie a venit din Jelna la Bistrița, pe strada Colibiței. Doar că prezența lor i-a iritat pe vecini, care au solicitat intervenția oamenilor legii. S-a lăsat cu amenzi.

„Jandarmii aflați într-o acțiune de patrulare pe strada Colibiței au constatat că în zona căii ferate, două persoane (un bărbat și o femeie) s-au stabilit acolo în urmă cu 3 zile și provoacă gălăgie, aruncă resturile menajere la întâmplare și deranjează ordinea publică a locatarilor. În urma verificărilor, jandarmii Detașamentului 1 Mobil Bistrița au constatat că cele două persoane aveau domiciliul în satul Jelna, comuna Budacu de Jos. Neavând niciun motiv bine întemeiat pentru care să se afle în acel loc și neavând declarații pe proprie răspundere asupra lor, au fost sancționați cu 2.000 de lei amendă, pentru nerespectarea măsurilor privind restricțiile de circulație”, transmit reprezentanții IJJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: