17.7 C
Bistrița
vineri, aprilie 17, 2026

Femeie salvată dintr-o zonă greu accesibilă, cu o autospecială de teren

Salvatorii au fost solicitați să intervină în Tureac, într-o zonă greu accesibilă, pentru a acorda ajutor unei femei. Paramedicii au parcurs un kilometru pe jos pentru a ajunge la victimă. Femeia a fost transportată cu o autospecială de teren.

O femeie de 32 de ani care locuiește într-o zonă greu accesibilă din localitatea Tureac a avut nevoie de ajutor.

Un echipaj de prim ajutor SMURD de la Garda de Intervenție Prundu Bârgăului, împreună cu un echipaj pentru intervenții în zonă greu accesibilă de la Detașamentul de Pompieri Bistrița și Salvamont Bistrița s-au deplasat de urgență spre locul solicitării.

Femeia era conștientă și prezenta fractură de membru inferior.

„Echipajul de prim ajutor SMURD a ajuns la victimă pe un teren accidentat, ultimul kilometru fiind parcurs pe jos. Femeia prezenta ușor șoc hipotermic și suspiciune de fractură membru inferior”, informează Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița.

Femeia a fost coborâtă la ambulanța SMURD cu ajutorul autospecialei de intervenție în zone greu accesibile.

Paramedicii au stabilizat-o pe femeie și a fost transportată la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale de specialitate.

Foto @ ISU BN

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari. 

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, florist, asistent generalist, electricieni

Casa EMA angajează instalator priceput și serios, STEWO Năsăud caută Facturist, Asistent manager, Controlor calitate și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil și Aquabis, dar și la GB Instaplan, Crama JELNA sau Transmixt. Oferta completă, mai jos:

FOTO: La Papetăria FOLDER, iepurașul găsește zeci de cadouri inspirate pentru copiii cuminți

Cadourile de Paște pe care iepurașul le aduce celor mici, ba chiar și celor mari, sunt...