32.1 C
Bistrița
luni, august 17, 2026

Rostul de dimineață: O întâlnire neașteptată și surprinzătoare…!

O întâlnire neașteptată și surprinzătoare, zilele trecute, în Colibița. Un tânăr din Bistrița, pasionat de motoare și drumeții în natură a reușit să vadă ceea ce generații de specialiști nu reușesc, nici măcar o dată în viață.

Un splendid exemplar de râs carpatin a fost surprins zilele trecute, la Colibița, în apropierea unei păduri, pe Izvorul Lung.

Cunoscătorii știu că râsul carpatin este extrem de scump la vedere. Sunt pădurari care nu au reușit să-l vadă niciodată în viață. Este, totodată, o specie strict protejată de lege. Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud a realizat la sfârșitul lunii trecute obișnuita acțiune de evaluare a acestor specii. Dacă în primăvara lui 2017 erau 66 de râși în județul nostru, în 2018 s-au înregistrat 75, iar în 2019 – 76. În acest an au fost identificate 97 exemplare din specia râs.

Îmi plac foarte mult munții și natura în general… Ies cât de des pot… În ceea ce privește râsul, a fost într-adevăr o întâlnire neașteptată și cât se poate de surprinzătoare. Un animal foarte frumos, zvelt, sigur pe el… N-am avut peripeții neplăcute, până acum, cu animalele… Nici măcar cu ursul… Oamenii par să fie mult mai imprevizibili decât animalele, de multe ori…”, ne-a mărturisit tânărul.

Un alt tânăr din Bistrița a reușit performanța de a imortaliza un râs carpatin în toată spelendoarea sa, într-un film de câteva secunde:

[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2F100007363426116%2Fvideos%2F2566181773637245%2F&show_text=0&width=476″ /]

Foto / Video @ Facebook

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: