15.9 C
Bistrița
luni, iunie 15, 2026

FOTO: O tânără șoferiță a ajuns cu roțile-n sus după ce a lovit un stâlp de electricitate

Un accident rutier a avut loc în localitatea Salva. O tânără șoferiță a lovit un stâlp de curent. În urma impactului mașina pe care o conducea a ajuns cu roțile-n sus.

Un accident rutier s-a petrecut în această seară pe drumul național 17C în localitatea Salva. O mașina s-a răsturnat după ce a lovit un stâlp de electricitate.

Din primele informații se pare că două persoane au fost implicate în accident. Din fericire acestea erau conștiente și cooperante și au reușit să iasă din mașină.

La locul evenimentului au intervenit un echipaj de pompieri, un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj SAJ.

„Conform primelor verificări și măsurători, efectuate de polițiști la fața locului, a rezultat faptul că o tânără de 21 de ani, din Telcișor, care conducea un autoturism pe direcția Năsăud-Salva, a pierdut controlul acestuia și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate, după care s-a răsturnat în afara părții carosabile”, informează Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.

În urma accidentului, cele două persoane au fost rănite.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Sursa foto @ IPJ BN

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos: