2.3 C
Bistrița
joi, martie 19, 2026

E sezonul ciupercilor! Din fericire, doar o persoană a ajuns cu intoxicație la spital

Ploile din ultima perioadă au favorizat apariția ciupercilor. Astfel, mulți au mers la cules de ciuperci, prin păduri. Specialiștii atrag atenția însă asupra consumului, sfătuind să se mănânce DOAR cele cunoscute. O bistrițeancă a ajuns la spital cu intoxicație, stând internată câteva zile.

Internetul s-a împânzit de poze cu ciuperci. După ploile abundente din ultima perioadă, tot mai mulți iubitori ai naturii, dar și de ciuperci, au ieșit la cules.

Specialiștii și medicii sfătuiesc însă pe cei ce consumă astfel de ”produse de pădure” să fie precauți. Și să nu mănânce decât cele din speciile pe care le cunosc.

Din nefericire, unii nu iau seama și ajuns la spital. Din fericire, până la această oră, la spital a ajuns o singură persoană. Dar a stat internată câteva zile.

Am avut o pacientă de 70 de ani, din Bistrița, cu suspiciune de intoxicație in urma consumului de ciuperci, internată in 12 iunie prin UPU la Secția Medicină Internă, unde a primit tratament de specialitate. A fost externată în 15 iunie” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al SJUB, Camelia Strungari.

DE ȘTIUT

Semnele intoxicaţiei se manifestă prin: 
  •  greaţă, vărsături dureri abdominale, scaune cu sânge şi mucozităţi, sete, uscăciunea gurii sau salivaţie abundentă, transpiraţie, slăbiciune generală, ameţeli, creşterea frecvenţei respiratiei şi a pulsului, scăderea tensiunii arteriale, creşterea temperaturii corpului, tulburări de vedere, furnicături ale extremităţilor.

În cazul intoxicaţiilor grave pot apărea: pierderi de cunoştinţă, halucinaţii, delir, convulsii, colaps, comă.

Urmările intoxicaţiei pot fi uşoare sau mortale. Din acest motiv, internarea este obligatorie.

Simptomele intoxicaţiei cu ciuperci variază în funcţie de tipul de ciuperci, mai exact de tipul de toxină conţinută de acestea şi de durata perioadei de incubaţie (timpul scurs de la ingestie până la apariţia semnelor specifice intoxicaţiei).

La primele semne de intoxicaţie, este necesară prezentarea de urgenţă la spital!

Acordarea primului ajutor în caz de intoxicaţie:
  1. Se apelează numărul de urgenţă 112, deoarece persoana intoxicată necesită internare urgentă la spital, indiferent de gravitatea intoxicaţiei.
  2. Pâna la sosirea cadrelor medicale, persoana intoxicată va bea cât mai multă apă (2-3 litri) şi/sau mult lichid rece – lapte, ceai, cafea, compot, suc.
  3. Persoana trebuie să stea întinsă în pat, se interzice efectuarea activităţii fizice înainte de spălarea stomacului (spălarea va elimina toxinele, iar mişcarea, alergarea sau mersul pe bicicletă vor intensifica absorbţia toxinelor în sânge).

În vederea evitarii intoxicaţiilor cu ciuperci, Direcţia de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, face următoarele recomandări:

  • consumaţi doar ciupercile achiziţionate din locuri autorizate;ciupercile se consumă în stare foarte proaspătă, dar nu crude;
  • ciupercile culese din locurile unde s-au administrat pesticide şi ierbicide sunt toxice;
  • ciupercile culese pe timp ploios se strică repede;
  • ciupercile bătrâne, degradate şi viermănoase nu trebuie să fie consummate pentru ca, in ciupercile bătrâne se acumulează urina şi dejecţiile larvelor de insect;
  • se va evita procurarea ciupercilor de la persoane care le comercializează pe marginea drumului sau în locuri neautorizate;se va evita conservarea îndelungată a ciupercilor;
  • ciupercile se ţin în frigider iar păstrarea îndelungată a mâncărurilor cu ciuperci nu este recomandată;
  • păstrarea ciupercilor marinate şi sărate în vase de zinc este dăunătoare;
  • evitaţi consumul ciupercilor care au baza piciorului în forma de bulb
  • folosiți un determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile și necomestibile (carte coordonată științific) pentru a înlătura orice nesiguranță pe care o aveți atunci când le culegeți;
  • este dăunătoare păstrarea ciupercilor marinate şi sărate în borcane închise cu capace de fier;
  • în locul capacelor e bine să se pună mai multe rânduri de hârtie.

ATENŢIE! Procesul de gătire, fierbere, congelare, conservare, uscare sau macerare în oţet, spălare sau curăţarea învelişului exterior, nu elimină sau reduce cantitatea de toxină conţinută de ciuperca otrăvitoare.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

În premieră în Bistrița-Năsăud, ROMBAT și Tabook lansează un proiect dedicat încurajării lecturii în rândul tinerilor

Tabook, o platformă dedicată promovării lecturii și dezvoltării educaționale, a lansat ieri la Bistrița, EduReads+. Este vorba de un proiect inovator în Bistrița-Năsăud, realizat cu sprijinul companiei ROMBAT. Inițiativa coordonată de scriitorul Dan Coman își propune să readucă lectura în centrul intereselor tinerilor, prin activități creative, interactive și adaptate generației actuale.

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni: NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil, BistriVET, Crama Jelna

NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan, care angajează instalatori și electricieni. Clinica Sanovil caută economist, jurist, psiholog și asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos:  

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....