6.7 C
Bistrița
marți, noiembrie 4, 2025

PATRU bistrițeni depistați cu COVID 19 au REFUZAT internarea! Doi erau simptomatici

Decizia CCR cu privire la gestionarea cazurilor de COVID 19 a dus la o situație…anormală. Patru bistrițeni depistați cu COVID 19, dintre care doi simptomatici, au REFUZAT internarea. Autoritățile locale NU pot face nimic.

Gestionarea cazurilor de COVID 19 a fost dată peste cap de decizia Curții Constituționale a României.

Decizia CCR ne-a lăsat cu următoarea situație. DIn 3 iunie nu mai raportăm izolații la domiciliu, care la vremea respectivă erau 1.420. De asemenea, cele patru persoane aflate în carantină au plecat. Iar două persoane internate au cerut externarea pe propria răspundere” a explicat prefectul Stelian Dolha în cadrul unei conferințe de presă.

Totodată, decizia CCR oferă liber arbitru celor depistați pozitiv. Aceștia pot alege să fie internați sau nu. Și în județul nostru au fost astfel de cazuri.

Patru persoane care au fost depistate pozitiv cu COVID 19 au refuzat internarea. Două am înțeles că prezentau și simptome. S-au testat contra cost, pe aparat RT – PCR, iar când a venit rezultatul, NU au vrut să se interneze. Teoretic, ar trebui să fie în izolare, la domiciliu. Dar asta depinde de fiecare cât și cum înțelege. DSP a comunicat medicilor de familie numele celor depistați pozitiv, și, în mod normal, sunt monitorizați de aceștia” a mai spus prefectul.

Ieri, la raportarea de la ora 13.00, județul nostru avea 582 cazuri confirmate de la începutul pandemiei.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Clinica SANOVIL angajează economist, jurist, psiholog și asistent social. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Clinica Sanovil, care angajează economist, jurist, psiholog, asistent social, asistent medical generalist și infirmieră. AMICII BUILDING caută asistent șef șantier și inginer instalații. INST-Nistor are nevoie de ingineri construcții civile.

Nou RMN ultraperformant cu inteligență artificială, la Sanovil

Policlinica Nouă Sanovil face un pas important în modernizarea serviciilor medicale din județ. Aici a fost achiziționat un aparat RMN de ultimă generație – General Electric SIGNA Victor 1.5 Tesla. Este un echipament de top care oferă imagini extrem de clare, investigații mai rapide și confort sporit pentru pacient.

AMICII BUILDING angajează asistent șef șantier și inginer instalații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building - compania care caută un asistent șef șantier și un inginer instașații - execuție. INST-Nistor are nevoie de ingineri construcții civile iar la IPROEB se fac angajări pentru posturile de confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate.