4.5 C
Bistrița
joi, martie 12, 2026

Parchezi pe locurile destinate persoanelor cu handicap? Amenzi și de 10.000 de lei!

O nouă modificare legislativă vine și mai mult în spijinul persoanelor cu dizabilități. Spre exemplu, cei ce parchează pe locurile destinate persoanelor cu handicap, riscă până la 10.000 de lei amendă!

Internetul e plin de poze cu mașini parcate pe locurile destinate persoanelor cu handicap. Astfel, adevărații beneficiari ai acestora, au de parcurs distanțe mult mai mari, de la locul unde parchează până la destinația propriu zisă.

O modificare legislativă, vine însă mai mult în sprijinul persoanelor cu dizabilități.

”Legea nr. 145/2020, ale cărei prevederi se aplică de sâmbătă (n.r. 25 iulie 2020), stabilește că cei care parchează pe locurile pentru persoanele cu dizabilități riscă amenzi cuprinse între 2.000 de lei și 10.000 de lei, precum și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv. Până acum, Legea nr. 448/2006 prevedea că o astfel de faptă se pedepsește cu amendă cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei și cu ridicarea mijlocului de transport parcat necorespunzător” scrie avocatnet.ro

Și persoanele juridice vor putea fi sancționate, cu amenzi de până la 50.000 de lei.

Astfel, tot începând cu data de 25 iulie, anagajatorii care au salariați cu handicap vor avea noi obligații față de aceștia: acces la locuri de parcare speciale, program de lucru adaptat etc” se arată în sursa citată.

Mai mult, persoanele cu dizabilități vor putea solicita transport public gratuit sau decontarea combustibilului pentru mașina proprie. Totuși, trebuie respectate niște limite anuale pentru decontare, de 1.500 de lei, respectiv 750 de lei, în funcție de gradul de handicap.

 

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...