16.2 C
Bistrița
joi, mai 2, 2024

FOTO/VIDEO – Absolvirea-n vreme de pandemie a asistenților de la ”Carol Davila”: Lacrimi și iubire, cu mândrie!

”Vă iubim! Suntem mândri de voi! Fiți mândri de această meserie nobilă! Duceți cu mândrie numele școlii oriunde veți profesa” așa s-ar rezuma mesajele profesorilor și a conducerii Postlicealei ”Carol Davila”. Absolvenții, în robe, cu toca pe cap, cu zâmbete și lacrimi pe față, s-au bucurat să se mai vadă încă o dată, înainte să meargă ”pe ape”, în meseria pentru care s-au pregătit.

La insistențele șefelor celor două clase de absolvenți, am decis să organizăm totuși o festivitate de absolvire. Sunt 47 de absolvenți, clasele III A și III B, asistenți medicali generaliști. Mă bucur că totuși am găit o variantă rezonabilă ca să-i sărbătorim. Mi-a fost dat să trăiesc și o astfel de situație. Nu m-am gândit NICIODATĂ că se poate întâmpla un astfel de fenomen. Iată că acest dușman invizibil ne-a supus și trebuie să găsim soluții să nu închidem chiar tot. Ci să funcționăm în condițiile de igienă și distanțare ca să nu ne facem rău unii la alții. Noi îi lansăm pe apă. De aici, ei vor trebui să aplice ceea ce au învățat și să salveze” a explicat directorul Alexandru Câțcăuan.

Îmbrăcați în robe negre, cu eșarfe roșii, cu toca pe cap, cu masca pe fețe, cu zâmbete și lacrimi în colțutile ochilor, absolvenții s-au bucurat că pot să-și ia rămas bun, unii de la alții, chiar și în condițiile date.

Ne bucurăm că ne-au lăsat să facem festivitatea și așa. Bineînțeles că ne-ar fi plăcut să fie ca și anii trecuți. Să facem poze, să vină părinții. Am foarte multe emoții acum. Acum am absolvit și voi continua în domeniul în care m-am pregătit” a spus Daniela.

Am ales această școală pentru că mi se pare o meserie de viitor, ajutătoare pentru societate. Au fost ani și frumoși, și grei. Am avut examene, am avut practică. Am fost prin spitale, prin clinici. Am văzut lucruri pe care stomacul altor persoane nu le suportă. A fost frumos. Când a început pandemia, sincer, nu mi-am făcut griji în ce privește școala. Mi-am zis că se poate rezolva orice. În lumea asta avem tehnologie, putem lucra pe internet, putem lucra împreună. Evident că vreau să lucrez în domeniu. Nu contează unde, atâta timp cât ajut” a spus Tudor.

Mesajele directorului și a cadrelor didactice pentru absolvenți au fost pline de iubire, de mândrie și îndemnare să trăiască această meserie nobilă.

Voi sunteți generația care trebuie săă iasă în lume și să-i convingă că acest virus nu e doar o poveste. Poate o poveste mortală. Nu trebuie tratat cu frică, ci cu responsabilitate!” a fost mesajul directorului.

Acum suntem aici, cu măștile pe față. Sper, prin contribuția voastră, să scăpăm de această pandemie! E o bucurie când începi școala. E o bucurie când o termini. Dar cea mai mare bucurie e când desfășori activitatea pentru care te-ai pregătit! Sănătate, tot binele din lume și Dumnezeu să vă binecuvinteze!” a fost mesajul profesorului Emil Mocian, liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ Bistrița-Năsăud.

Abia așteptăm să vă vedem în câmpul muncii! Poate v-am ”terorizat”- cum spuneți voi, dar v-am apreciat pe fiecare.Fiți mândri de profesia aleasă și să aveți conșiința împăcată că ați tratat fiecare pacient ca pe cineva din familie. Trebuie să vă perfecționați continuu. Să fiți mândri de ceea ce ați ales și să duceți renumele acestei școli oriunde veți merge. Dragi absolvenți, viitorii noștri colegi, suntem mândri de voi. Vă iubim!” au fost mesajele dirigintelor celor două clase.

La finalul lunii mai, Școala Sanitară Postliceală Carol Davila Bistrița a primit atestatul de funcționare și pentru următorii patru ani, întrunin 105 puncte, aproape toate de Foarte bine la cei 45 de indicatori.

Încurajați-vă prietenii să vină să se înscrie la școală și să salveze vieți!” a fost concluzia directorului Alexandru Câțcăuan.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: