20.6 C
Bistrița
duminică, iunie 28, 2026

Nici profesorii nu se rabdă: Dați afară din examenul de titularizare pentru că au vrut să copieze!

Examenul de titularizare s-a desfășurat în această săptămână. Peste 100 de profesori au lipsit. Două cadre didactice au fost date afară pentru că nu s-au putut răbda și au încercat să copieze.

Miercuri, 29 iulie, a avut loc examenul de titularizare. Din cei 571 de candidați înscriși, s-au prezentat doar 461. Dintre acești, 74 au fost absolvenți ai promoției 2019 – 2020.

Conform raportului Inspectoratului Școlar Județean Bistrița Năsăud, 41 de cadre didactice s-au retras din motive de boală sau motive personale.

Din păcate, la fel ca și la examenele susținute de elevi, au fost înregistrate și cazuri în care candidații au vrut să copieze.

Doi candidaţi au fost eliminaţi din examen. Candidaţii eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizaţi pe posturi didactice/catedre în anul şcolar 2020-2021” explică reprezentanții ISJ BN.

Rezultatele examenului de titularizare se vor afișa în data de 4 august.

”Contestațiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor școlare județene sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 4 august, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 5 august, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul menționat anterior, în data de 11 august transmite Inspectoratul.

Cadrele didactice trebuie să obțină nota 7, minim, dacă vor angajare pe perioadă nedeterminată, sau minim 5 dacă vor contract pe perioadă determinată.

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 12 – 14 august.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Aquabis, Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:

Cină în lanul de lavandă, cu produse locale, la Festivalul Biolavanda

În primul weekend din iulie, câmpurile mov de la Delureni își deschid din nou porțile pentru...