20 C
Bistrița
luni, iunie 29, 2026

AQUABIS: Din nou lucrări la rețea, în Beclean. O stradă, două ore fără apă potabilă

Astăzi, 30. 07.2020,  între orele 10.00 – 12.00, se va sista furnizarea apei potabile în localitatea BECLEAN, pe strada George Coșbuc. În acest interval orar se vor executa unele lucrări de remediere a unei avarii.

În urma manevrelor executate pe reţeaua de distribuţie a apei potabile s-ar putea produce deprecierea parametrilor calitativi ai apei (creşterea turbidităţii), fapt pentru care, înainte de consum,  vă rugăm lăsaţi să curgă apa câteva minute pentru limpezire.

S.C. AQUABIS S.A. îşi cere scuze faţă de consumatori pentru disconfortul  apărut în acest interval.

               Telefon Dispecerat : 0263/213117 şi  0372/742478

 

2.  Astăzi , 30. 07.2020 ,  între orele 11.30 – 17.00, se va sista  furnizarea apei potabile în localitatea FELDRU pe strada VĂLENI .

În acest interval orar se vor executa unele lucrări de remediere a unei avarii  .

În urma manevrelor executate pe reţeaua de distribuţie a apei potabile, s-ar putea produce deprecierea parametrilor calitativi  ai apei (creşterea turbidităţii), fapt pentru care, înainte de consum,  vă rugăm , lăsaţi  să curgă apa  câteva minute pentru limpezire.

S.C. AQUABIS S.A. îşi cere scuze faţă de consumatori pentru disconfortul  apărut în acest interval.

               Telefon Dispecerat : 0263/213117 şi  0372/742478

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Aquabis, Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:

Cină în lanul de lavandă, cu produse locale, la Festivalul Biolavanda

În primul weekend din iulie, câmpurile mov de la Delureni își deschid din nou porțile pentru...