28.6 C
Bistrița
duminică, iunie 21, 2026

Deputatul Cristina Iurișniți (USR): Copiii din Rodna ar trebui să aibă acces gratuit pe terenul de sport! Ce spune primarul Valentin Grapini

Deputatul Cristina Iurișniți (USR) a primit sesizări de la localnici din Rodna care susțin că aici copiii au de plătit pentru a face sport pe terenul sintetic, recent reabilitat de primărie. Cum comentează primarul Valentin Grapini: 

„Terenurile de sport trebuie deschise copiilor Am înțeles că la Rodna primarul pune taxă pe intrarea pe teren. Accesul la sport al copiilor din comunitate trebuie să fie gratuit. Terenul este al comunei”, a avertizat deputatul USR Cristina Iurișniți.

Invitată la emisiunea „Direct în Problemă”, la Bistrițeanul Live, deputatul a explicat că a primit sesizări de la oamenii din localitate. 

Să iei taxă copiilor sub 18 ani ca să aibă acces pe teren să joace un meci de fotbal nu este în regulă…! Sunt taxele cetățenilor, sunt bani publici. Poate adulților să iei taxă. Dar nu ai niciun argument să pui taxe copiilor, nici măcar după ora 15, după ce se termină orele de curs…” 

Cristina Iurișniți a adăugat că nu a auzit în nicio altă comună de asemenea taxe. Primarii care cer asemenea taxe fac ceva ilegal. Terenurile de sport trebuie să rămână gratuite și deschise pentru copii.

Cum comentează primarul Valentin Grapini întreaga situație

Contactat de Bistrițeanul.ro, primarul Valentin Grapini din Rodna susține că toți copiii până la vârsta de 14 ani au accesul gratuit. Pentru a-și desfășura activitățile sportive pe terenul sintetic recent reabilitat, dar și pe viitoarea bază sportivă, pentru care avem proiect de 2 milioane de lei. Accesul este gratuit, dar trebuie făcut într-un cadru adecvat. Copiii trebuie să fie însoțiți de instructori și profesori”, a precizat Valentin Grapini.

Primarul a mai explicat că toate activitățile sportive în sala de sport, pe terenul sintetic sau în baza sportivă le sunt oferite copiilor gratuit. Conform unei Hotărâri a Consiliului Local, doar tinerii majori din comună plătesc.

Pentru cei care își desfășoară aici activitatea de la ora 18.00, se percepe o taxă între 8 și 10 lei. Sunt cheltuieli de închiriere și întreținere. Le oferim apă caldă, duș și iluminat. Ei joacă de obicei seara fotbal, așa că sunt cheltuieli cu energia termică și boilerul de apă pentru dușuri, după fotbal”, a mai explicat Valentin Grapini. 

Pentru închirierea terenului din Rodna se emite chitanță, a mai explicat primarul Valentin Grapini. Acesta a confirmat că terenul se închiriază cu ora, în general pentru câte 10 tineri, care primesc chitanță pentru 1 oră. Aceștia folosesc spațiul timp de o oră și jumătate, 30 de minute fiind destinate pregătirilor dinainte sau dușurilor de după fotbal.

Copiii din Rodna au la dispoziție terenul de la ora 8 până la 16. „Totul e gratuit. Este un instructor care are două grupe de fotbaliști și care joacă fotbal acolo. Doamna Iurișniți mi-a trimi câteva întrebări, într-o adresă, i-am răspuns și i-am dat toate detaliile…”, a mai spus Valentin Grapini. 

Tinerii care au între 14 și 18, sunt deja liceeni. Ei vin să joace fotbal cu tinerii mai mari, nu cu elevii de școală generală… Aseară au fost niște tineri care au jucat până pe la miezul nopții. Au fost pornite 12 reflectoare pentru lumină. E răcoare, e plăcut să faci sport seara, nu poți să-i oprești sau să-i trimiți acasă… ”, a mai explicat primarul din Rodna. 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

City Retreat ”FRESH START – Cum să pui un nou început bun vieții tale”, în acest weekend, la Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud

În acest weekend, Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud va găzdui un eveniment aparte. City retreat-ul ”FRESH...

Transformă-ți curtea cu ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: promoție de nerefuzat la dalele de pavaj Grandevilla!

Vreți să schimbați complet aspectul curții voastre? Ei bine, profesioniștii de la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița sunt...

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos: