25.6 C
Bistrița
luni, august 3, 2026

A murit preotul Leontin Stejerean… Un suflet mare s-a ridicat la cer, lăsând în urmă o nemărginită durere şi un gol imens!

„Soarele vieţii a apus pentru preotul Leontin Stejerean, o fiinţă atât de dragă tuturor care l-au cunoscut!  O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet mare s-a ridicat la cer, lăsând în urmă o nemărginită durere şi un gol imens!”, a anunțat fiica preotului, Ana Alexandrina Matei.

În acest univers al tristeţii ne rămân stelele amintirilor, care să ne aline durerea.

Dumnezeu sa-l odihneasca în pace!” a transmis fiica preotului Leontin Stejerean, Ana Alexandrina Matei.

Trupul neînsuflețit al preotului Leontin Stejerean este depus la capela Biserica Duminica Tuturor Sfinților din strada Oncești, în Sibiu, acolo unde preotul a și slujit în ultimii săi ani. 

O slujba specială de pomenire a celor trecuți în lumea de dincolo va avea loc la Sibiu, duminică 6 septembrie 2020, la ora 17.

Înmormântarea va avea loc la Bistrița, luni 7 septembrie 2020, la ora 12.00, la Biserica „Sfinţii Trei Ierahi” de pe strada Odobescu – au mai transmis membrii familiei sale. 

Părintele Leontin Stejerean a fost preot paroh în Parohia Ortodoxă Ghinda, cu filiala Jelna timp de 45 de ani.

A deținut şi funcţia de contabil al Protopopiatului Ortodox din Bistrița.

Leontin Stejerean s-a născut în Budacu de Sus şi după ce a făcut şcoala primară în satul natal şi clasa a IV-a la Bistriţa, a continuat Şcoala Normală de Învăţători la Năsăud. 

S-a mutat apoi la Cristuru Secuiesc, pentru a definitiva clasa a VII-a. Peregrinările nu s-au oprit, însă, aici – scriu cei de la Tribuna. În 1940, după ce Ardealul de Nord a fost cedat Ungariei, viitorul preot nu a plecat în România pentru a continua studiile. S-a întors acasă, unde tatăl său avea mari probleme cu vederea.

În 1942 s-a înscris la Academia Teologică Greco-Catolică din Cluj, pe care a absolvit-o în 1946.

Ştia slavona şi lectura cu uşurinţă literele chirilice, mai ales cele lucrate artistic de străvechii tipografi şi, mai ales, experimentaţii copişti. Era foarte atent la ,,însemnările marginale” – povestea preotul Nicolae Feier, la începutul lunii mai, când preotul Leontin Stejerean împlinea venerabila vârstă de 100 de ani. 

Era întocmai cum se cere la jurământul de la hirotonire: Blând, cuminte, ascultător, destoinic să înveţe pe alţii, foarte răbdător şi liniştit, ,,bun chivernisitor al casei sale, având copii supuşi şi credincioşi”… 

L-am întâlnit acum patruzeci de ani, în anul 1980, la Protopopiatul Ortodox Român din Bistriţa, condus atunci de vrednicul protopop, Creţa Simion, care îi era nepot după doamna preoteasă, Mama Cenţa, aşa cum am început a-i zice după ce părintele Stejerean ne-a devenit tuturor ,,Tata Tinu”… 

„A avut zile frumoase şi nenorociri. A rămas puternic în credinţă şi nădejde, în înviere şi viaţă veşnică”, mărturisea atunci preotul Nicolae Feier.

Dumnezeu să-l odihnească în pace…!  Sincere condoleanțe familiei… 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: