12.7 C
Bistrița
joi, mai 28, 2026

Polițiștii bistrițeni i-au confiscat autoturismul unui tânăr din Neamț

Un tânăr din Neamț circula pe străzile din Bistrița. Polițiștii l-au oprit în trafic și apoi i-au confiscat autoturismul. CE au descoperit oamenii legii:

O plimbare prin Bistrița l-a lăsat pe un tânăr din județul Neamț…fără autoturism. Acesta i-a fost confiscat tocmai de oamenii legii.

Mai exact, în timp ce conducea pe o stradă din municipiu, polițiștii l-au oprit. Iar mașina i-a fost confiscată.

Motivul? Ar fi fost furată din Marea Britanie.

La data de 15 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au deschis un dosar penal în cadrul căruia efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care au autoturism a ajuns pe teritoriul țării noastre. Autoturismul, în valoare de 17.000 de euro, figura ca fiind căutat pentru confiscare, din luna septembrie 2020, de către autoritățile din  Marea Britanie. Polițiștii l-au depistat pe raza municipiului Bistrița, iar în urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că se află în posesia unui bărbat de 29 de ani, din Borca, județul Neamț. Cercetările în acest caz sunt continuate către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire” transmit reprezentanții IPJ BN.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO – NOU la HARDFERO Bistrița: ferestre și uși Premium, balustrade de sticlă, plus jaluzele plisee

HARDFERO Bistrița - magazinul vostru de încredere pentru accesorii și feronerie pentru uși și geamuri termopan,...

Policlinica MED TOTAL: De la screening dermatologic la intervenții estetice și reconstructive

Dermatita sau acneea vă dau bătăi de cap sau doriți să spuneți adio ridurilor de expresie,...

Se fac angajări la Eurocompozite, Physio Total, GB Instaplan: Se caută operatori, fizioterapeut, electricieni

NOI locuri de muncă sunt disponibile la Physio Total, care angajează fizioterapeut și maseur. Eurocompozite caută operatori, iar GB Instaplan are nevoie de electricieni și instalatori. Clinica SANOVIL angajează asistent medical și fiziokinetoterapeut. Oferta completă, mai jos: