11.8 C
Bistrița
vineri, august 28, 2026

FOTO: Ar fi adormit la volan și a intrat în patru mașini parcate

Accident rutier în această dimineață, pe strada 1 Decembrie din Bistrița. Un tinerel ar fi adormit la volanul mașinii pe care o conducea, intrând în patru autoturisme parcate.

Un accident rutier a avut loc în această dimineață în Bistrița, pe strada 1 Decembrie.

Chiar înainte de sensul giratoriu de la Han, un autoturism a intrat în alte patru mașini, parcate. S-ar părea că șoferul, un tinerel din Arad, ar fi adormit la volan.

În zonă au fost direcționate echipaje ale poliției și ISU BN.

Patru persoane au fost implicate în acest carambol, dar din fericire, niciuna nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

UPDATE

În această dimineață, pe bulevardul 1 Decembrie, la intersecția cu strada Calea Moldovei, un tânăr de 22 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul direcției de deplasare și a acroșat 4 autoturisme parcate. În urma accidentului, nu au fost înregistrate victime. Conducătorul auto nu a consumat alcool! Acesta a fost sancționat contravențional cf.OUG 195/2002” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Crina Sîrb.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: