1.8 C
Bistrița
duminică, martie 15, 2026

VIDEO: Bazin de înot, la Colegiul „George Coșbuc” din Năsăud?! Primarul Dorin Vlașin, despre sala de sport a Școlii de Aplicație

În bugetul orașului Năsăud vor fi prinse anul viitor fonduri pentru studiul de fezabilitate referitor la modernizarea și dotarea Colegiului Național „George Coșbuc” – a anunțat primarul Dorin Vlașin, adăugând că își dorește aici chiar și un bazin de înot!

Dorin Vlașin, primarul orașului Năsăud, visează aici un campus modern astfel încât acesta să devină o atracție pentru elitele elevilor năsăudeni.

Eu cred că implementând un astfel de proiect – cu un campus, un liceu modernizat și foarte bine dotat, cu sală și terenuri de sport, cu bazin didactic de înot – am avea șanse ca școlilor din Năsăud să le redăm strălucirea de altădată”, a completat Dorin Vlașin.

Primarul s-a referit și la Școala de Aplicație, unde există o sală de sport nefinalizată de foarte mult timp.

Cred că sunt aproape 10-12 ani de când sala de sport a rămas nefinalizată. Probabil a ajuns la un procent de 70%. Vreau să îi asigur pe năsăudeni și mai ales pe părinții care au copii la Școala de Aplicație că vom face tot ce ne stă în putință, vom prinde bani în buget pentru a finaliza acea sală de sport. Și de la mine, din biroul de vicceprimar în sezonul ploios și rece vedeam copiii cum făceau naveta către sala de sport a Colegiului George Coșbuc. E dureros să-i vezi pe copii cum merg cu clasa la ora de educațuie fizică și fac naveta între două clădiri. Cu prioritate trebuie să prindem bani în buget pentru finalizarea sălii de sport. Trebuie să beneficieze și copiii de acele minime condiții”, a mai spus Dorin Vlașin.

Primarul Dorin Vlașin orașului a vorbit și despre un mega-proiect dedicat modernizării și dotării Spitalului orășenesc din Năsăud. „Avem în plan chiar extinderea spitalului. Vom avea din nou oportunitatea de a accesa fonduri europene, pe noul exercițiu financiar. O să avem posibilitatea să aducem foarte mulți bani la Spitalul din Năsăud – bani care nu s-au adus niciodată”, a mai spus Dorin Vlașin.

Acesta își dorește pentru năsăudeni un sistem medical și educațional cât mai bine puse la punct.

Alte detalii referitoare la activitateaadministrației locale din Năsăud puteți descoperi urmărind întreaga emisiune, mai jos: 

[arve url=”https://www.youtube.com/embed/YXy_V2d2dUA” aspect_ratio=”882:496″ loop=”no” muted=”no” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...