15.6 C
Bistrița
luni, august 17, 2026

Năsăudenii preferă online-ul: „orașul academicienilor” a ajuns la cea mai mare comunitate pe aplicația Health City

Năsăudul este primul oraș din județ care a implementat aplicația Health City, care le permite cetățenilor să semnaleze problemele din localitate. Într-o lună de la implementare, orașul academicienilor a întrecut localități importante din țară și a ajuns la cea mai mare comunitate.

Năsăudenii par să prefere comunicarea online cu primăria orașului. O demonstrează succesul pe care l-a avut aplicația Health City, implementată acum o lună de zile de Primăria Năsăud.

În doar o lună, aplicația a adunat peste 950 de utilizatori, devenind cea mai mare comunitate din țară, raportat la numărul populației, în condițiile în care la Health City au apelat și orașe importante precum Alba Iulia, Cluj-Napoca sau Constanța.

Nu mai puțin de 170 de raportări au fost înregistrate în aplicație, 52 dintre ele fiind în lucru, iar 33 rezolvate.

Cea mai votată solicitare este, culmea, realizarea unui skatepark pentru tineri, având peste 160 de aprecieri. Năsăudenii mai vor limitatoare de viteză spre Rebrișoara, într-o zonă cu multe accidente, toalete publice și posibilitatea plății online a taxelor și impozitelor, dar semnalează și mașini abandonate pe domeniul public

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.