25.2 C
Bistrița
miercuri, iulie 1, 2026

Peste 80 de kg de marijuana și o motocicletă furată, găsite de poliția spaniolă într-un autocar condus de doi rebreni

Captura a fost făcută de poliția spaniolă la granița dintre Spania și Franța. Drogurile și motocicleta furată au fost găsite într-un autocar înmatriculat în România, care efectua curse în întreaga Europa. Surse Bistrițeanul.ro spun că cei doi șoferi și reprezentantul firmei sunt din Rebra.

Poliția spaniolă a găsit într-un autocar înmatriculat în România care efectuează curse prin Europa și era condus, spun surse Bistrițeanul.ro, de doi bărbați din Rebra, 81 de kilograme de marijuana și o motocicletă furată. Potrivit ziarulromânesc.es, captura a fost făcută la punctul de graniță La Jonquera, dintre Spania și Franța.

Drogurile erau ascunse în mai multe pungi amplasate sub scaun și în valiza unui călător care se afla în autocarul de pasageri. La graniță, autocarul a fost controlat și verificat cu câini antidrog, care au și indicat prezența marijuanei.

În urma controalelor, oamenii legii au găsit în potbagajul autocarului un pachet mare în interiorul căruia erau ascunse șasiul, motorul și furca unei motociclete care apărea furată în baza de date. A mai fost găsită asupra șoferilor și suma de 16.000 de euro, care nu a putut fi justificată.

Agenții l-au arestat pe pasagerul autocarului, pe cei doi șoferi ai vehiculului, precum și persoana responsabilă a companiei de transport. Aceștia sunt din localitatea bistrițeană Rebra.

Foto: El Mundo.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.