9.5 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

Trei bistrițeni, prinși cu droguri în Maramureș! Mașina lor a fost „încolțită„ de autospecialele polițiștilor

Polițiștii de Frontieră au oprit un autoturism, în Bogdan Vodă, înconjurându-l cu mai multe echipaje. Cei trei ocupanți ai mașinii ar fi avut droguri asupra lor. Se pare că aceștia sunt din Bistrița.

O acțiune de amploare a poliției de frontieră Maramureș a avut loc ieri, în localitatea Bogdan Vodă.

Mai multe echipaje ale poliției au înconjurat un autoturism aflat în trafic.

Din mașină ar fi coborât trei tineri, pe care polițiștii i-au încătușat.

„Cititorii ne-au relatat faptul că din autoturism au fost scoși și încătușați trei tineri. Mașina a fost percheziționată și se pare că în interior au fost găsite droguri (cocaină se pare). „Am auzit când i-au întrebat de unde sunt. Unul zicea că este din Bistrița, dar locuiește în Maramureș, iar ceilalți doi ziceau că sunt din Bistrița. Aveau ceva pliculețe cu ceva praf alb în mașină. Vorbeau de cocaină”, ne-a scris cititorul nostru” – relatează Vasiledale.ro.

Da, pot să confirm că am avut o acțiune la Bogdan Vodă. Mâine (n.r. – azi, sâmbătă) vom știi mai multe detalii. În acest moment ancheta este în plină desfășurare”, a declarat Iulia Stan, purtător de cuvânt ITPF Sighet, pentru aceeași sursă.

ACTUALIZARE – ITPF SIGHETU MARMAŢIEI

În data de 12.02.2021, la ora 16.15, un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vişeu de Sus – ITPF Sighetu Marmației, aflat în exercitarea atribuțiilor specifice, a oprit pentru control un autoturism marca Volvo, înmatriculat în România care circula pe raza localității Bogdan Vodă, județul Maramureș.

În autoturism se aflau trei tineri, cetățeni romani, cu vârste de 22, 24 şi 32 de ani, toţi trei domiciliați pe raza județului Bistrița-Năsăud, iar în urma controlului efectuat, au fost descoperite, în cotiera autoturismului, 45 de pliculețe care conțin o substanță alba, posibil a fi interzisa la deținere.

Substanța a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor şi urmează a fi trimisă la un laborator de specialitate pentru expertiză.

În cauză se fac verificări pentru documentarea întregii activităţi sub directa coordonare a unui procuror, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Foto & Info – Vasiledale.ro

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: