-0.1 C
Bistrița
luni, decembrie 29, 2025

Aquabis: Se montează un regulator de presiune, în Târlișua. Probleme, și în Feldru

Se va monta un regulator de presiune pe rețeaua de distribuție din Târlișua, astăzi, 4 martie 2021. Probleme cu apa vor avea și localnicii din Feldru:

Astăzi, 4 martie 2021, între orele 10.30 – 15.00, se va sista TOTAL furnizarea apei potabile în localitatea Târlișua.

În acest interval orar, se vor executa lucrări de montare a unui regulator de presiune pe rețeaua de distribuție.

Tot azi, între orele 13.00 – 15.00, se va sista PARTIAL furnizarea apei potabile în Feldru, pe Valea lui Dan și pe strada Principală.

În acest interval orar, se vor efectua unele lucrări de remediere a unei defecțiuni pe rețeaua de distribuție.

În urma manevrelor executate pe reţeaua de distribuţie a apei potabile, s-ar putea produce deprecierea parametrilor calitativi ai apei (creşterea turbidităţii).

Locuitorii afectaţi de situație sunt sfătuiţi să lase apa să curgă câteva minute, pentru limpezire – înainte de consum.

S.C. AQUABIS S.A. îşi cere scuze faţă de consumatori pentru disconfortul apărut în acest interval.

Telefon Dispecerat : 0263/21.31.17 şi 0372/74.24.78.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

REVELION 2026 la Flamingo, cu bucate alese și muzică LIVE cu Lorena Florentin și Nicu Cioanca

Trecerea dintre ani o poți sărbători cu bucate bune și muzică de petrecere, la Flamingo. Ai...

NOI locuri de muncă, în Bistrița, Beclean, Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent șef șantier, economist, psiholog

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. IPROEB angajează operatori cabluri electrice, iar Aquabis caută încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! Lista completă, mai jos:  

FOTO: A-nceput Târgul de Nunți ”Magia Nunților”! Aveți șansa să vă câștigați rochia de mireasă și costumul de mire!

Sute de rochii de mireasă, costume elegante, parfumuri, decoruri, bunătăți de pus pe masă, invitații de...