19.5 C
Bistrița
sâmbătă, august 1, 2026

FOTO/VIDEO: Mașina de Medicină Legală ce mergea spre Coldău, implicată într-un accident

În urmă cu o aproximativ o oră, mașina de Medicină Legală ce se deplasa pentru a prelua persoana decedată în accidentul din Coldău, a fost implicată într-un accident, în zona Kauflandului de jos.

Încă un accident rutier a avut loc în această seară, de această dată în zona Kauflandului de jos.

Mașina de Medicină Legală ce se deplasa spre Coldău, pentru a prelua corpul victimei, a fost la rândul ei implicată într-un accident.

O femeie în vârstă de 30 de ani, aflată la volanul unui autoturism, nu a acordat prioritate de trecere, în sens giratoriu, unei mașini a Serviciului Județean de Medicină Legală, deși aceasta avea semnalele luminoase și acustice în funcțiune”, au declarat reprezentanții IPJ BN pentru Bistrițeanul.ro.

La fața locului s-au deplasat echipaje ale poliției și Ambulanței.

Șoferul primei mașini a suferit o contuzie abdominală și a fost dus la UPU de către C2-ul din SAJ. În cealaltă mașină era un copil de aproximativ 5 ani, cu mama lui, dar aceștia au părăsit locul accidentului înainte să ajungă echipajul SAJ”, a explicat managerul Serviciului Județean de Ambulanță, Annabella Muzsi.

Conform organelor competente de la fața locului, femeia de 30 de ani și băiețelul de aproximativ 5 ani au fost duși la spital cu un alt autoturism.

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=vspv1FUkiv0″ /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...