15.5 C
Bistrița
sâmbătă, mai 9, 2026

Traseele turistice montane, la un click distanță!

Consiliul Județean vrea să dezvolte o aplicație informatică prin care traseele turistice montane să fie digitalizate. Aceasta ar urma să ofere informații inclusiv despre serviciile de cazare și alimentație publică aflate în apropiere.

Practic se vrea dezvoltarea unei aplicații informatice care să cuprindă informații digitalizate despre toate traseele turistice montane omologate, inclusiv serviciile turistice de cazare și alimentație publică aflate în apropiere sau servicii de urgență.

De asemenea, se vrea și amplasarea, la începutul fiecărui traseu montan turistic, a unor panouri de documentare prevăzute cu cod QR, care vor conține informații și date despre traseele digitalizate.

În acest moment, în Bistrița-Năsăud exista 44 de trasee turistice montane omologate de Ministerul Turismului. 23 dintre ele sunt situate în Munții Rodnei, 9 în Munții Călimani, 9 în Munții Bârgăului și 3 în Piemontul Munților Călimani.

„Viziunea acestei aplicații este aceea de a crea o bază de date minime, pe care ulterior să poată fi integrate noi informații și locații. Primul pas se dorește a fi digitalizarea traseelor montane omologate aflate pe raza județului, realizarea de hărți cu cele mai noi tehnici de cartografiere, bazate pe informații actuale și trasee înregistrate în teren cu ajutorul GPS-ului”, se arată în descrierea proiectului de hotărâre inițiat de consilierul județean Florin Cristian Moldovan.

Inițiatorul proiectului vrea ca aplicația respectivă să fie pusă la dispoziția turiștilor și drumeților, în mod gratuit.

Foto: Tășuleasa Social.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noul MG4 Urban a ajuns la RUBIN Bistrița: Tehnologie de top și autonomie record la un preț imbatabil!

Noul MG4 Urban este disponibil în România, iar bistrițenii îl pot descoperi acum și în orașul...

Eurocompozite angajează Operatori: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița la Crama Veche, Patiseria Sweet Iris, Amicii Building

Eurocompozite angajează Operatori, Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. La Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman. Patiseria SWEET  IRIS angajează cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana are nevoie de un ajutor de bucătar priceput. Oferta completă, mai jos:

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...