24.8 C
Bistrița
sâmbătă, septembrie 13, 2025

VIDEO: Ambulanță din Bistrița, implicată într-un accident rutier în Dej

Accidentul rutier a avut loc în jurul orei 18:00, scrie Dejeanul.ro, când o autosanitară a Serviciului de Ambulanță al Județului Bistrița-Năsăud circula pe strada Ion Pop Reteganu din Dej, iar șoferul a fost surprins de apariția unui semn de circulație amplasat exact în mijlocul unei băltoace care acoperă jumătate din lățimea șoselei.

Pentru că din sensul opus circulau mașini, singura soluție a șoferului de a evita un impact frontal a fost să tragă dreapta de volan, părăsind astfel partea carosabilă și izbindu-se de un copac.

Din fericire, atât el, cât și asistenta și pacientul care trebuia transportat de la Cluj-Napoca spre Beclean au scăpat teferi.

Bolnavul a fost transportat la Beclean cu o altă ambulanță care trecea prin zonă, în timp ce ambulanțierul a fost nevoit să aștepte un trailer care să tracteze autosanitara distrusă până la Bistrița.

Nu este exclus ca reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud să ceară daune în instanță de la administratorul drumului, pentru a remedia defecțiunile apărute la autosanitară. Întreaga poveste poate fi citită AICI.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ești pasionat de torturi și vrei să-ți desăvârșești tehnica? Descoperă toate secretele de la maestrul cofetar Alina Bejan, pentru Un Dulce De Zece!

Măiestria de a face torturi care să fure privirile tuturor și să-i cucerească definitiv pe cei...

MATEROM AUTOMOTIVE TE PREMIAZĂ!

Caravana Škoda 2025 vine cu premii spectaculoase! Două zile de test drive-uri cu cele mai îndrăgite modele Škoda, noutăți din lumea auto și o TOMBOLĂ cu premii WOW îi așteaptă pe bistrițeni la Caravana Škoda 2025.

Iubești fructele de mare?! Musai să ajungi la ALMARS, restaurantul unde gătește chef Ștefan Șimon – bucătar școlit în restaurante cu stele Michelin

Fostul Restaurant Lacto-Vegetarian de pe strada C.R. Vivu din Bistrița, un loc care și-a câștigat reputația...