0.5 C
Bistrița
marți, februarie 17, 2026

Încă o petrecere „spartă” de jandarmi weekendul acesta

Nu pare să treacă weekend fără ca oamenii legii să nu „spargă” petreceri și să îi amendeze pe cei care încalcă regulile autorităților în contextul pandemiei de Covid. De data aceasta proprietarul unui local din Bistrița s-a încumetat să organizeze o petrecere în plină pandemie.

Petrecerea a avut loc aseară, la un restaurant din Bistrița. Jandarmii și-au făcut apariția la 21:30 și au identificat în interiorul localului 15 persoane.

„Astfel, jandarmii au depistat pe raza municipiului Bistrița, sâmbătă seara, în jurul orei 21.30, un local public în interiorul căuia se aflau 15 persoane. Ca urmare, operatorul economic a fost sancționat cu 4.000 de lei amendă pentru nerespectarea măsurilor privind intervalul orar de funcționare. Pentru persoanele prezente în local au fost aplicate 15 sancțiuni astfel: 500 de lei amendă și 14 avertismente scrise pentru nerespectarea măsurilor privind restricțiile de circulație”, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean.

În ultimele 24 de ore, jandarmii au aplicat în total 80 de sancțiuni contravenționale, dintre care 13 amenzi în valoare de 10.000 de lei și 67 de avertismente scrise.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Revoluție digitală: împrumut online 100%, simplu și rapid, de tip CAR

WOW în piața financiară din România: primul CAR 100% online care oferă împrumuturi direct pe card. www.BaniPeCard.ro schimbă regulile...

EUROCOMPOZITE angajează muncitori, operator roboți industriali, reprezentant comercial: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

EUROCOMPOZITE angajează muncitori, operator roboți industriali și reprezentant comercial, iar TRANSMIXT Bistrița caută șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat profesional de persoane (categoria D). Noi locuri de muncă sunt disponibile la cabinetul psihologului clinician Dana Buhuțan, Policlinica MedTOTAL sau Stewo Plastic Năsăud. Oferta completă, mai jos:  

CAR Bistrița – Credit Plan – împrumuturi rapide, chiar și când alții te-au respins, la dobânzile cele mai mici din piață

Pentru accesarea unui credit de la instituțiile financiare e nevoie de bifarea multor criterii, unul fiind...