10.4 C
Bistrița
vineri, martie 29, 2024

Turc încă visează la un incubator de afaceri! CÂT alocă din bugetul orașului pentru acest proiect:

Cu un parc industrial mort și cu afaceri ce se închid una după alta, din cauza pandemiei, primarul Ioan  Turc nu renunță la ideea unui ”incubator de afaceri”. În bugetul municipiului pe anul 2021,  xistă ouă rubrici de cheltuieli ce cuprind proiecte premergătoare acestui ”vis”.

În campania electorală, pentru fotoliul de primar, doi dintre candidați au vorbit despre ”revitalizarea” mediului de afaceri la Bistrița.

Ioan Turc, cel ce a și câștigat alegerile, a promis că va face Bistrița o Destinație pentru afaceri inovative (dezvoltarea infrastructurii pentru afaceri inovative, dezvoltarea ecosistemului pentru antreprenoriat și inovare, facilitarea cooperărilor economice cu piețe puternice și atragerea investițiilor în afaceri cu valoare adăugată ridicată). Vorbea despre vitalizarea parcului industrial, un campus tehnologic și de inovare sau centre pentru promovare, formare și reconversie profesională.

Și Ionuț Simionca a vorbit despre un proiect numit incubator de afaceri, un smart-hub / centru pentru industrii creative, unde tinerii bistrițeni să își deschidă o afacere, să aibă șansa să crească, să se dezvolte, să fie pe cont propriu fără să aibă pe umeri o povară financiară prea mare la început de drum. Primăria poate să construiască acest incubator de afaceri și îl să pună la dispoziția tinerilor care vor să fie cetățeni activi și performanți ai societății. Noi le punem la dispoziție, pentru o perioadă de 3-4 ani, un birou în care să își desfășoare business-ul la costuri minimale. La incubatorul de afaceri, trebuie să plătești 150-200 de euro pe lună timp de 3 ani. Ar fi un sprijin considerabil pentru tinerii antreprenori bistrițeni care vor să trăiască și să muncească în orașul lor”. 

Cele două idei se pare că rămân în continuare un vis al primarului în funcție, deși Parcul Industrial e mort, iar afacerile se închid una după alta din cauza pandemiei de coronavirus.

În bugetul primăriei pentru anul 2021, sunt prinși bani frumoși pentru două proiecte:

  • iNOVAre@BISTRIȚA2030  – 334.000 de lei
  • Realizare ecosistem antreprenorial BisBiz – 200.000 de lei

Întrebat CE anume înseamnă cele două proiecte, primarul a răspuns că sunt pași antemergători incubatoruluii de afaceri.

Este vorba de pregătirea documentației pentru acel incubator de afaceri de care vorbeam în campania electorală. E vorba să pregătim loc pen tru dezvoltarea de afaceri inovative, afaceri de top. Acești bani îi vom folosi pentru studiul de fezabilitate necesar acestor proiecte ce vor duce la realizarea incubatorului de afaceri.Sperăm  să prindem finanțare europeană în exercițiul financiar 2021 – 2027. E vorba de mulți bani, pentru că e vorba de realizarea de clădiri noi, laboratoare, etc” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, primarul Ioan Turc.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

E acel moment al anului când autovehiculul tău Mercedes-Benz are nevoie de o verificare tehnică de primăvară. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto!

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.